Paris
London
New York
Friday, 22 November, 2024
Last Update 13:59
09:55    |    18/10/2022

Kremlinul susţine că umbrela sa nucleară acoperă şi teritoriile ucrainene recent anexate

Cele patru regiuni ale Ucrainei pe care Rusia le-a anexat în ultimele săptămâni se află sub protecţia arsenalului nuclear al Rusiei, a transmis marţi Kremlinul, potrivit Reuters.

Într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat în acest sens: 'Aceste teritorii sunt părţi inalienabile ale Federaţiei Ruse şi securitatea lor este asigurată la acelaşi nivel ca restul teritoriului Rusiei'.

Preşedintele rus Vladimir Putin a proclamat la 30 septembrie anexarea a patru regiuni ucrainene Doneţk, Lugansk (în est), Herson şi Zaporojie (sud), ce reprezintă în jur de 18% din teritoriul Ucrainei, în urma aşa-ziselor referendumuri prin care Moscova a încercat să atribuie o bază legală anexării lor, prin încălcarea dreptului internaţional.

Pe de altă parte, Peskov a declarat că 'nu deţine informaţii' cu privire la utilizarea de către armata rusă a unor drone de fabricaţie iraniană în Ucraina, în contextul în care Kievul a acuzat Moscova că le foloseşte pentru a lovi infrastructura de aprovizionare cu electricitate şi apă, potrivit AFP.

'Nu avem astfel de informaţii', a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, întrebat de un jurnalist dacă Moscova utilizează drone iraniene în Ucraina. ' Este utilizată tehnologie rusă, cu denumiri ruseşti', a adăugat el, recomandându-le jurnaliştilor să se adreseze Ministerului rus al Apărării pentru orice fel de întrebări suplimentare.

Bilanţul atacului de luni cu o dronă kamikaze asupra unui bloc rezidenţial din centrul Kievului a crescut la cinci morţi, a anunţat primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko, citat de EFE.

Atacul, al doilea într-o săptămână asupra capitalei ucrainene, a fost efectuat de o dronă iraniană "Shahed-136" (sau Gheran-2 în limba rusă) în cartierul Şevcenkovski, din centrul Kievului, potrivit agenţiei de presă spaniole. MAE iranian a dezminţit luni că ar fi furnizat Rusiei drone pentru a fi folosite în Ucraina, conform Reuters.

Capitala ucraineană a fost marţi dimineaţă ţinta unui alt atac rus, de data aceasta cu rachete, în care au fost avariate două obiective de infrastructură în cartierul Desnian.

Kirilo Timoşenko, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a indicat că trei explozii au avut loc la o instalaţie de alimentare cu energie electrică în partea stângă a oraşului străbătut de fluviul Nipru.

În urma atacului, furnizarea de apă şi electricitate este parţial limitată în multe locuinţe din această parte a capitalei, a precizat Vitali Kliciko, care a lansat un apel către locuitorii Kievului să economisească energia electrică.

Compania de electricitate DTEK a precizat pe contul său de Facebook că locuitorii cartierului Troieşcina, de pe malul stâng al fluviului Nipru, se confruntă cu întreruperi de energie electrică.

Rusia a distrus prin bombardamentele sale 30% din centralele electrice ucrainene în mai puţin de o săptămână, provocând întreruperi 'masive' de curent electric în apropierea iernii, a denunţat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, citat de AFP.

'Din 10 octombrie, 30% din centralele electrice ucrainene au fost distruse, provocând pene masive în întreaga ţară', a indicat Zelenski pe Twitter, reiterându-şi totodată refuzul de a negocia cu omologul său rus Vladimir Putin. AGERPRES


 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready