Paris
London
New York
Friday, 22 November, 2024
Last Update 13:59
21:07    |    03/04/2022

Moscova neagă faptul că soldații ruși au ucis civili pe străzi la Bucha. "Niciun localnic nu a fost supus unor acţiuni violente"

Rusia a respins acuzaţiile că a ucis civili în oraşul ucrainean Bucha şi susţine că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev, relatează Reuters şi AFP.

"În perioada cât această localitate s-a aflat sub controlul forţelor armate ruse, niciun localnic nu a fost supus unor acţiuni violente", a transmis Ministerul Apărării rus, într-un comunicat citat de Agerpres.

Ministerul Apărării de la Moscova a mai afirmat că filmările şi fotografiile cu cadavre pe străzile din Bucea "sunt o nouă provocare" şi "o nouă producţie a regimului de la Kiev pentru media occidentale".

Moscova a mai precizat că toate unităţile militare ruse au părăsit oraşul la 31 martie.

Cadavrele a 57 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună la Bucea, a anunţat duminică şeful echipelor locale de intervenţie.

Sâmbătă, au apărut filmări şi înregistrări cu numeroase cadavre găsite pe străzile din Bucea, în apropiere de Kiev, după plecarea forţelor ruse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia de comiterea unui "genocid" în Ucraina pentru a elimina "întreaga naţiune", la o zi după descoperirea a numeroase cadavre pe străzile din oraşul Bucea în apropiere de capitala Kiev după plecarea forţelor ruse, relatează AFP.

"Da, este un genocid. Eliminarea întregii naţiuni şi a întregului popor. Suntem cetăţeni ai Ucrainei. Putem avea peste 100 de naţionalităţi. Este vorba de distrugerea şi exterminarea tuturor acestor naţionalităţi", a declarat el într-un interviu pentru postul american de televiziune CBS.

"Iar acest lucru se întâmplă în Europa secolului 21", a mai afirmat el, denunţând "tortura întregii naţiuni".

Ucraina a acuzat deja armata rusă că a comis un "masacru deliberat" asupra civililor la Bucea, un oraş la nord-vest de Kiev, precum şi alte "orori" în regiuni de acum "eliberate de invadator", ceea ce a stârnit indignarea Occidentului şi a atras apeluri la sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei.

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut "retragerea completă a trupelor" ruseşti pentru a reveni "cel puţin" la situaţia de dinainte de 24 februarie, ziua invaziei ruse.

"Acest lucru ne va permite să începem să discutăm despre alte chestiuni privind încetarea ocupaţiei, despre cum vom trăi după asta", a adăugat el la CBS, conform unor fragmente difuzate pe Twitter.

"Nici măcar nu pot să am o întâlnire atât timp cât ei bombardează. Prin urmare, mai întâi un armistiţiu, apoi mă pot întâlni cu preşedintele rus" Vladimir Putin, a spus Zelenski.

"O să discutăm amândoi. Când va veni sfârşitul războiului, vom discuta apoi împreună despre garanţii de securitate şi despre statutul neutralităţii", "menţinându-ne în acelaşi timp suveranitatea şi o armată puternică", a mai afirmat el, enumerând propunerile ucrainene din tratativele în derulare cu Moscova.

"Iar dacă aceste acord este încălcat, trebuie să avem posibilitatea de a ne apăra", a atras el atenţia.

"Odată ce vom discuta despre acestea, toate trupele trebuie retrase. Iar după retragerea lor, ne putem aşeza la masă cu ţările care vor servi ca garanţi ai securităţii", a adăugat Zelenski.AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready