Paris
London
New York
Monday, 25 November, 2024
Last Update 13:59
11:29    |    31/03/2022

Şeful diplomaţiei turce anunţă o posibilă nouă întrevedere între miniştrii de externe rus şi ucrainean

"Ar putea avea loc o reuniune la cel mai înalt nivel, cel puţin între miniştrii de externe, într-o săptămână sau două", a declarat Cavusoglu într-un interviu televizat, adăugând că este "imposibil de avansat o dată", dar că Turcia doreşte să găzduiască o astfel de întâlnire "în calitate de mediator sincer".

"Ceea ce contează este ca cele două părţi să se întâlnească şi să ajungă la un acord asupra unui armistiţiu durabil", a spus Cavusoglu. "Este imposibil să negociezi sub presiunea armelor", a insistat el.

Referitor la evacuarea civililor din Mariupol, oraş ucrainean aflat sub asediul forţelor ruse, evacuare pe care o mediază Turcia, alături de Franţa şi Grecia, ministrul turc a declarat că Ankara a propus deschiderea a "două coridoare umanitare, spre Rusia şi spre Ucraina".

"Nimeni nu trebuie să facă presiuni asupra civililor pentru ca ei să aleagă un coridor sau altul. Fiecare trebuie să se poată duce unde doreşte", a subliniat Cavusoglu.

Revenind la negocierile dintre delegaţiile celor două ţări, care au avut loc marţi la Istanbul, ministrul turc a subliniat că ele au permis să fie obţinute "rezultatele cele mai semnificative" de la începutul conflictului, pe 24 februarie.

"Părţile au ajuns la un compromis asupra unor probleme. Altele mai trebuie să fie negociate, de exemplu neutralitatea" Ucrainei, a explicat Cavusoglu, în opinia căruia aceasta va depinde de "garanţiile" oferite Kievului.

Ucraina a propus un statut de neutralitate care să fie garantat de circa zece ţări, printre care cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, precum şi de Turcia şi Israel.

"Au fost luate unele măsuri pentru a reduce tensiunea, însă noi nu vedem deloc aceasta pe teren", a recunoscut cu toate acestea Cavusoglu. "Suntem prudenţi", a precizat el.

De asemenea, Mevlut Cavusoglu a declarat că oligarhul rus Roman Abramovici, care este sancţionat de ţările europene în contextul invaziei ruse asupra Ucrainei, lucrează "cu sinceritate" pentru a pune capăt războiului. Abramovici face legătura între Kiev şi Moscova de la declanşarea invaziei, a adăugat Cavusoglu.

Roman Abramovici a apărut în mod surprinzător la negocierile dintre Ucraina şi Rusia de marţi, de la Istanbul.

Turcia a găzduit pe 10 martie prima de la începutul conflictului întrevedere între miniştrii Lavrov şi Kuleba, în Antalya (sud), fără rezultate concrete.

Într-o primă reacţie la declaraţiile şefului diplomaţiei turce, MAE rus a transmis că Moscova nu va refuza o întâlnire între Lavrov şi Kuleba, dar că orice fel de discuţii vor trebui să fie substanţiale. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready