Paris
London
New York
Friday, 22 November, 2024
Last Update 13:59
02:42    |    14/02/2021

Donald Trump a fost achitat. Ce urmează acum?

Congresul SUA l-a achitat sâmbătă pe Donald Trump în al doilea său proces de impeachment iar la puţin peste trei săptâmâni de la venirea la putere a lui Joe Biden începe o altă pagină în politica americană. Dar care vor fi consecinţele pe termen scurt şi mediu ale acestei decizii asupra principalilor actori ai vieţii politice, se întreabă France Presse într-un amplu comentariu.

Chiar dacă suspansul era aproape inexistent, achitarea este evident o uşurare pentru Donald Trump. Pe termen scurt, acest vot îi oferă ocazia de a relua unul dintre argumentele sale favorite de campanie: să pozeze în martir, în victimă a unei nesfârşite "vânători de vrăjitoare".

Singurul preşedinte din istorie pus sub acuzare de două ori,
el este acum şi singurul care a fost achitat de două ori. "Acesta poate fi un lucru care să ralieze oamenii: să spună că a fost luat drept ţintă de stânga şi de presă, de manieră incorectă", afirmă Capri Cafaro, fostă aleasă democrată şi profesoară la American University.

Reacţionând la verdictul Senatului, Donald Trump a părut că se pregăteşte pentru viitor. "Mişcarea noastră magnifică, istorică şi patriotică, 'Make America Great Again', este abia la început", a afirmat el.

Însă ecuaţia, care a funcţionat în timpul celor patru ani ai săi la putere, a devenit mai complicată după ziua întunecată de 6 ianuarie şi violenţele comise de susţinătorii săi.

Numeroşi responsabili republicani s-au distanţat de el, ceea ce constituie un handicap important pentru o eventuală revenire, chiar dacă capacitatea sa de a galvaniza mulţimile rămâne un atu cu greutate.

Fără un mandat de ales public, privat de contul său de Twitter, izolat în clubul său de golf de la Mar-a-Lago, la peste 1.300 km de Washington, el ar putea avea acum dificultăţi în a se face auzit.

Cu atât mai mult cu cât viitoarele alegeri prezidenţiale din 2024 au început să trezească şi apetitul altora.

Una dintre pretendentele posibile la învestitura republicană, Nikki Haley, a distrus deja toate podurile şi estimează că el ar trebui să nu poată candida din nou în următoarele alegeri primare.

"El a luat-o pe un drum pe care nu ar fi trebuit să meargă, iar noi nu ar fi trebuit să-l urmăm şi nu ar fi trebuit să-l ascultăm. Şi nu trebuie să lăsăm niciodată asta să reînceapă", a declarat ea.

După ce s-a raliat, uneori cu inima îndoită dar mereu ascultător, în spatele lui Donald Trump timp de patru ani, The Grand Old Party traversează o perioadă de mari cutremure.

Un pumn de aleşi susţin sus şi tare că locul lui Donald Trump nu poate fi pus la îndoială şi că el este candidatul natural pentru 2024.

"Partidul este al său. Nu este al nimănui altcuiva", a spus în urmă cu câteva zile aleasa republicană Marjorie Taylor Greene, care a susţinut în trecut tezele mişcării de extremă dreapta complotiste QAnon.

Însă numeroşi tenori din partid vor un nou început. Confruntaţi cu sondaje care îl favorizează în continuare pe Trump, ei se întreabă dacă să întoarcă pagina brutal, lent sau imperceptibil, scrie AFP.

Dincolo de evenimentele traumatizante de la 6 ianuarie, partidul îl consideră responsabil pentru pierderea Senatului. Refuzul său de a accepta înfrângerea timp de peste două luni a plasat Partidul Republican într-o poziţie proastă în două scrutine senatoriale de la începutul lui ianuarie, câştigate de democraţi.

Există şi un punct de îngrijorare pentru strategii partidului: susţinerea lui Trump în procesul de impeachment, motivată de dorinţa de a nu-l supăra pe fostul preşedinte, ar putea avea un cost electoral.

"Senatorii care au votat achitarea s-au protejat poate împotriva unor alegeri primare periculoase în faţa unor candidaţi mai spre extremă din sânul partidului, dar s-au făcut în acelaşi timp mai vulnerabili în alegerile veritabile", subliniază Wendy Schiller, de la Brown University.

Liderul republican din Senat Mitch McConnell a votat achitarea, ascuzându-se în spatele unor chestiuni de drept. El a afirmat însă la puţină vreme după aceea că Trump este "practic şi moral" responsabil pentru violenţele de la 6 ianuarie.

Circa o sută de foşti responsabili republicani au făcut în ultimele zile să circule ideea creării unui nou partid de centru-dreapta care să-i reunească pe republicanii care vor să o rupă complet cu trumpismul.

Însă şansele de a schimba modelul american care se articulează, dintotdeauna, în jurul a două partide, par extrem de slabe.

Şi pentru Joe Biden este o uşurare că procesul predecesorului său a fost atât de rapid (cinci zile), întrucât se temea ca aceasta să nu umbrească începutul mandatului său, scrie France Presse.

În mod concret, asta înseamnă că Senatul va avea mai mult timp de consacrat pentru confirmarea membrilor guvernului său şi votarea priorităţilor sale legislative.

La modul mai general, el poate acum să-şi aplice strategia fără interferenţe, respectiv să se concentreze asupra luptei împotriva COVID-19 şi să facă abstracţie de predecesorul său.

Lui îi rămâne însă sarcina infinit mai delicată de a ieşi din acest moment inedit al istoriei: să reunească, aşa cum a promis în campanie, o Americă fracturată, mai notează AFP.AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready