Paris
London
New York
Sunday, 16 February, 2020
Last Update 13:26
20:48    |    20/01/2020

Vladimir Putin l-a înlocuit pe puternicul procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika

Preşedintele rus Vladimir Putin a decis să-l înlocuiască pe puternicul procuror general al Rusiei, Iuri Ceaika, a anunţat luni Kremlin, pe fondul schimbărilor după demisia guvernului şi a anunţului făcut de şeful statului rus privind revizuirea Constituţiei, relatează AFP.

Aflat în acest post din 2006, Iuri Ceaika (68 de ani) va fi înlocuit de Igor Krasnov (44 de ani), directorul adjunct al Comitetului de anchetă rus, un organism însărcinat cu investigarea dosarelor penale în Rusia.

'Iuri Ceaika a fost eliberat din funcţiile sale în vederea transferului într-o altă poziţie', indică Kremlinul într-un comunicat, fără să ofere mai multe precizări.

Această schimbare mai trebuie validată de către Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), o formalitate care ar urma să intervină miercuri.

Ministru al justiţiei din 1999 până în 2006, Iuri Ceaika este considerat drept unul dintre 'greii' de la vârful puterii ruse, aflându-se în centrul sistemului juridic rus de la sosirea la putere a lui Vladimir Putin în urmă cu două decenii.

În ultimii ani el a fost acuzat de opoziţie că a acumulat o importantă avere personală în decursul carierei sale, ceea ce acesta dezminte.

Intrat în Comitetul de anchetă în 2007, Igor Krasnov a condus dosare răsunătoare, precum asasinarea, în 2015, a opozantului Boris Nemţov, fost vicepremier în perioada preşedinţiei lui Boris Elţîn, uciderea avocatului Stanislav Markekov şi a jurnalistei Anastasia Baburova (de la Novaia Gazeta) în 2009.

El este cunoscut şi pentru faptul că a lucrat intens la investigarea cercurilor naţionaliste şi radicale din Moscova.

Săptămâna trecută, preşedintele rus a anunţat o reformă constituţională care a fost însoţită de demisia guvernului şi de desemnarea noului premier în persoana şefului fiscului, Mihail Mişustin, care l-a înlocuit în funcţie pe Dmitri Medvedev, numit prin decret prezidenţial şef adjunct al Consiliului Securităţii Rusiei.

Această reformă, al cărei conţinut încă nu a fost decis, realimentează speculaţiile despre pregătirea viitorului politic al lui Vladimir Putin după încheierea ultimului său mandat prezidenţial în 2024. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready