''În această dimineaţă, Turcia, membră a NATO, a invadat Siria. Statele Unite nu susţin acest atac şi i-au indicat în mod clar Turciei să această operaţiune este o idee rea'', a menţionat Donald Trump într-un scurt comunicat.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat miercuri declanşarea unei noi operaţiuni militare împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), susţinute de ţările occidentale, dar considerate teroriste de Ankara.Această operaţiune vizează, potrivit lui Erdogan, "teroriştii din YPG şi Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic)" şi are drept obiectiv crearea unei "zone de securitate" în nord-estul Siriei.
Erdogan a denumit operațiunea „Izvorul Păcii” și a afirmat că țintele sunt Statul Islamic și milițiile kurde YPG (Unitățile de Protecție a Poporului), pe care Ankara le consideră aliate cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis în Turcia.
Conform unui purtător de cuvânt al Forțelor Democrate Siriene (SDF), citat de Reuters, aviația militară turcă a atacat zone civile, provocând „o panică uriașă în rândul populației”. O sursă turcă din domeniul securității a declarat aceleiași agenții că atacul va fi sprijinit și de artilerie.
Presa de stat din Siria și un oficial kurd au precizat, independent, că bombardamentele aeriene au lovit orașul Ras al-Ain din nord-vestul țării, la frontiera cu Turcia.
Potrivit cotidianului turc Hürriyet, Turcia intenționează ca mai întâi să preia controlul asupra unei fâșii de teritoriu la frontieră, cu o lungime de 120 de kilometri și o lățime de aproximativ 30 de kilometri, între orașele Tal Abyad și Ras al-Ain.
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi de urgenţă
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi de urgenţă în legătură cu ofensiva militară lansată miercuri de Turcia în Siria, au indicat surse diplomatice citate de Reuters şi AFP.
Reuniunea cu uşile închise a fost solicitată de cinci state europene membre ale Consiliului de Securitate - Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia şi Polonia, au menţionat diplomaţii, conform Agerpres.
Germania consideră că ofensiva va destabiliza Siria și riscă să ajute la „revigorarea” militanților Stat Islamic, a declarat miercuri ministrul german de Externe, Heiko Maas, citat de Reuters.
„Îndemnăm Turcia să înceteze operațiunea miltiară și să își urmărească interesele de securitate într-o manieră pașnică”, a adăugat ministrul german de Externe.
Franța condamnă „foarte dur” ofensiva lansată de Turcia în nordul Siriei și sesizează Consiliul de Securitate ONU, a declarat secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Amélie de Montchalin, citată de AFP.
Egiptul cere o reuniune de urgenţă a Ligii Statelor Arabe
„Egiptul a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea turcă pe teritoriul sirian”, a declarat Ministerul de Externe de la Cairo, conform Agerpres. Acesta a adăugat că ofensiva turcă în Siria „reprezintă un atac flagrant şi inacceptabil asupra suveranităţii unui stat arab frate”.
Arabia Saudită a condamnat, miercuri seară, operațiunea lansată de Turcia în nord-estul Siriei, a transmis o sursă din Ministerul saudit de Externe, citată de Reuters. Regatul consideră că „incursiunea” este o amenințare la pacea și securitatea regională.