Valea Almăjului din Caraş-Severin adăposteşte adevărate comori făurite fie de natură, fie de mâna omului, iar mii de turişti încep să le descopere, pe rând. Printre ele este cascada Bigăr, celebră după ce a fost numită de o publicaţie din SUA cea mai spectaculoasă, şi morile de apă de la Rudăria.
Cascada Bigăr se află pe teritoriul comunei Bozovici din judeţul Caraş-Severin, chiar la marginea Drumului Naţional 57B. Dacă nu sunt atenţi la indicatoare, turiştii ar putea rata acest obiectiv, deoarece cascada se ascunde după un parapet de pe marginea drumului. Cei care o văd însă rămân impresionaţi: are nouă metri înălţime şi este acoperită de muşchi verde, peste care şiroieşte apa.
Cu 200 de metri înainte de cascadă, Romsilva a amenajat o parcare cu aproximativ 50 de locuri, însă aceasta este neîncăpătoare pentru turişti. Tot Romsilva este cea care doreşte să dezvolte zona.
"La ora actuală, circulă mulţi turişti în acea zonă, astfel că vrem să o dezvoltăm, vrem să amenajăm acolo un loc unde turiştii să poată cumpăra produse locale, tradiţionale. De asemenea, vrem să instalăm şi toalete acolo. Este un proiect al nostru pentru care urmează să găsim finanţare, poate pe programele europene 2014-2020", spune directorul Romsilva, Adam Crăciunescu.
Crăciunescu adaugă că Romsilva vrea să facă un parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin pentru ca drumul de acces la această cascadă să permită un flux mai mare al turiştilor, drumul fiind extrem de îngust la ora actuală.
"Şoseaua este modernizată, se circulă bine, dar este îngustă, iar cascada atrage tot mai mulţi turişti", afirmă Crăciunescu.
SUA: Cascada Bigăr, cea mai spectaculoasă din lume
Cascada Bigăr, care a fost nominalizată de publicaţia online "The World Geography" din SUA drept cea mai spectaculoasă cascadă din lume, se află la marginea unui drum, exact în locul pe unde trece Paralelă 45. De altfel, chiar lângă cascadă este montat un indicator învechit, care menţionează acest lucru.
Cei care doresc să admire cascada o pot face fără să plătească de pe marginea şoselei. Unii dintre turişti se aventurează, însă, sar peste parapeţi şi coboară pe stânci până la baza acesteia, fără ca cineva să îi avertizeze în privinţa pericolului de accidentare.
Turiştii care vor să vadă şi alte obiective turistice şi să afle şi legenda din jurul cascadei trebuie să plătească o taxă. Lângă cascadă se află o poartă şi un podeţ, ambele din lemn. La intrare, un bărbat încasează banii şi rupe bilete pentru turişti. Costă 5 lei vizitarea izbucului Bigăr şi a grotei, ambele fiind conectate printr-o legendă pe care oamenii o pot afla de pe un panou. Tot bărbatul care încasează taxa pe bilete este şi cel care îndrumă turiştii.
Până la izbucul Bigăr, turiştii pot urca pe o potecă stâncoasă, aflată pe marginea râului Bigăr. Imediat după acesta, un podeţ de lemn traversează râul, apoi o scară duce la grotă. Toate sunt foarte aproape de cascadă, la nici zece minute de mers pe jos.
Atât izbucul, cât şi grota, dar mai ales cascada Bigăr au legenda lor. Se spune că, în vremuri îndepărtate, în acest loc trăia o familie de ţărani muncitori. Necazul a făcut ca această familie să nu aibă copii. La un moment dat, o vrăjitoare i-a spus femeii că, dacă va bea apă din izvorul de sub stâncă, va naşte un copil, iar dacă acel copil va fi fată, să aibă grijă ca aceasta să nu se îndrăgostească, deoarece va muri. S-a întâmplat întocmai, iar fata, ajunsă o adevărată domnişoară, s-a îndrăgostit de flăcăul Bigăr. Ca să nu moară şi să uite de dragostea sa, tatăl fetei a închis-o pe aceasta în grota de pe munte. Strigătele disperate ale fetei au fost auzite de vrăjitoarea care îi prevestise naşterea. Vrăjitoarea s-a dus la fată şi i-a spus că îi va transforma părul într-o cascadă pe care vor aluneca propriile lacrimi, iar vuietul cascadei îl va aduce la ea pe flăcăul Bigăr, care se va îneca în lacrimile fetei. Cei doi îndrăgostiţi urmau să trăiască apoi veşnic pe Tărâmul Regăsirii Dorului.
Şi în ziua de azi, apele izvorului Bigăr vin de sub stâncă şi se revarsă peste cascadă, în râul Miniş, care duce cu el mai departe povestea celor doi îndrăgostiţi.
Morile de la Rudăria, în patrimoniul UNESCO, încă folosite de localnici
Lăsăm în urmă cascada Bigăr şi legendele ei şi ne îndreptăm pe un drum secundar înspre comuna Eftimie Murgu din judeţul Caraş- Severin, aflată tot pe Valea Almăjului, la o distanţă de aproximativ 15 kilometri de Bozovici.
Aici se găsesc morile de apă de la Rudăria, un complex mulinologic inclus în patrimoniul UNESCO, care la începutul anilor 2000 a fost restaurat de Muzeul "Astra" din Sibiu, pe bani europeni. Este cel mai mare parc cu mori de apă din România şi din sud-estul Europei, întinzându-se pe o distanţă de trei kilometri.
Până în anul 1970, localitatea Eftimie Murgu de azi se numea Rudăria, după numele râului ce trece prin localitate, însă numele localităţii s-a schimbat după celebrul revoluţionar paşoptist, având în vedere că acesta s-a născut aici.
Turiştii vin aici pentru a vedea morile de apă care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
În anul 1874 erau 51 de mori, însă acum sunt 22 de mori, aflate de o parte şi de alta a drumului, pe cursul râul Rudăria. Una câte una, cele dispărute au fost inundate de apele râului. Morile sunt construite exclusiv din lemn şi au sisteme hidraulice primitive.
Apa râului este direcţionată spre partea de jos a morii, pentru a învârti o roată mare de fier, care, la rândul ei, învârte roata de piatră care macină grăunţele în interiorul morii. Cele două roţi sunt conectate cu o bară metalică.
Morile sunt funcţionale, iar oamenii din sat încă macină grâul ori porumbul aici. Tabele cu programarea familiilor la măcinat pot fi văzute la intrare.
Unele mori au uşile încuiate, dar în altele turiştii pot intra pentru a admira sistemul de funcţionare. Pot fi văzute pietrele de moară, dar şi urme ale grânelor măcinate aici.
Fiecare moară are un nume: "Roşoanea", "Moara cu Tunel", "Moara din Ţarină", "Viloanea", "Îndărătnica dintre Râuri", "Frizoanea", "Popascu", "Bâţolea". Numele vin fie de la poreclele familiilor din sat, fie după câte o legendă a locului.
Dintre toate, se remarcă "Îndărătnica dintre Râuri" deoarece roata acesteia funcţionează în sens invers acelor de ceasornic. Mai mult decât atât, această moară era locul unde înţelepţii satului se adunau să ia cele mai importante decizii pentru comunitate.
Fiecare moară este folosită de mai multe familii, prin rotaţie. În cazul în care apare vreo defecţiune, familiile au obligaţia de a le repara. Cel mai priceput este, însă moş Lazăr, un bărbat de 87 de ani din sat.
Oamenii din localitate spun că, ori de câte ori au nevoie de vreun sfat în privinţa reparării morilor, apelează la bătrân.
"Mai reparăm şi noi, când se strică ceva la mori, dar mai întrebăm şi la moş Lazăr", spune o femeie din sat.
Morile de apă de la Rudăria pot măcina, fiecare dintre ele, până la 140 de kilograme de grăunţe într-o oră, atunci când sunt puse în funcţiune la maximă capacitate. Scârţâitul pietrei pe grăunţe parcă acompaniază apa râului care şerpuieşte de la o moară la alta.
Turiştii care ajung aici, destul de puţini, nu au decât să privească spectacolul oferit de natură şi de om şi să ducă mai departe legendele locului.
Mediafax
