Majoritatea turiștilor se orientează pentru petrecerea minivacanței de Sfânta Maria către zone din România, aflate la cel mult 250 de kilometri de casă, având programat un buget mediu de 250 de euro, a declarat, pentru AGerpres, Cristina Basarab, brand manager al agenției de turism Eximtur.
,,Minivacanțele prilejuite de diverse sărbători și combinate de obicei cu zilele de weekend au o trecere tot mai mare în rândul turiștilor români. Anul acesta avem pachete foarte atractive în România, începând de la 80 lei/noapte. Bugetul pentru o minivacanță în România, de 3-4 nopți, este undeva la 350 lei/persoană. Cei care preferă un city-break în străinătate, vor plăti în jur de 250 euro de persoană', a precizat Cristina Basarab.
Locuitorii zonei de sud a țării, din București în special, merg pe litoralul românesc sau cel bulgaresc. Ardelenii care aleg să-și petreacă minivacanța în străinătate merg în city-break-uri, în orașe precum Budapesta, Viena sau Praga, dar și în stațiunile cu ape termale din Ungaria, cea mai căutată fiind Hajduszoboszlo.
,,Cele mai solicitate destinații pentru pachetele turistice de Sf. Maria sunt stațiunile litoralului românesc (Mamaia, Neptun, Venus) și a celui bulgaresc (Albena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach), precum și insulele grecești Zakynthos, Corfu, Lefkada, Creta. De asemenea, tot mai mulți turiști optează pentru stațiunile montane românești, preferate fiind cele de pe Valea Prahovei. Pentru Sinaia, de exemplu, avem pachete la 245 lei/persoană pentru perioada 15-18 august, în timp ce la Poiana Brașov, în aceeași perioadă, la un hotel 3 stele, locul în camera dublă costă 198 lei', a precizat Teodor Călimănescu, directorul general al agenției Europa Travel.
Cei care optează pentru ofertele agenției, își pot cumpăra pachete turistice în Bucovina, la hotel de 4 stele, la 489 lei (15-18 august), la Băile Felix, la hotel de 2 stele, la 185 lei/persoană (14-17 august), sau la Azuga, la hotel de 5 stele, la 110 euro/2 nopți.
Un loc important în preferințele românilor pentru această minivacanță îl are Delta Dunării, dar și resorturile integrate din apropierea marilor orașe (cele care dețin facilități pentru copii, piscină, parcuri de aventură).
,,Bugetul alocat acestor minivacanțe variază în funcție de destinația aleasă, însă observăm o creștere a bugetului alocat per noaptea de cazare, în sensul că turiștii români aleg tot mai mult hoteluri de lux, de 4-5 stele, atât în cazul stațiunilor montane, cât și al celor litorale. Fiind în plin sezon estival, cei mai mulți turiști aleg stațiunile litorale (din România sau Bulgaria), zonele montane din apropierea orașelor sau zonele rurale recunoscute — Maramureș, Bucovina, Oltenia de Nord', apreciază Marius Pandel, CEO al agenției de turism ChristianTour.
Stațiunile montane, mai ales cele din zona Bran — Moeciu, și cele balneoclimaterice Praid, Vatra Dornei au pregătit oferte speciale pentru minivacanțe oferind pachete de servicii începând de la 250 lei/persoană.
,,Pachetele de servicii pregătite anul acesta pentru turiștii noștri sunt extrem de variate având city-break-uri la Praga, Lisabona sau Paris începând cu 238 euro/persoană, dar și sejururi scurte la mare cu tarife de la 480 lei/persoană/5 nopți. Cele mai căutate stațiuni de pe litoral sunt Mamaia, Eforie Nord și Saturn', a spus Mădălina Grosu, product manager Happy Tour.
Operatorii de turism afirmă că minivacanța de Sf. Maria Mare va fi un bun prilej pentru relaxare pe litoralul Bulgariei, cele mai căutate stațiuni fiind Golden Sands și Sunny Beach.
,,Pentru minivacanța de Sf. Maria, Bulgaria este cea mai solicitată destinație pentru familii, datorită distanței mici și a ofertelor speciale. Pentru o familie formată din 2 adulți plus un copil sub 12 ani, costul unui pachet all inclusive la un hotel de 4 stele / 3 nopți pornește de la 200 euro pentru Bulgaria, iar pentru Grecia prețul pornește de la 300 euro', a menționat directorul agenției de turism Jeka, Alexandru Negrilă.
AGERPRES