Paris
London
New York
Friday, 13 December, 2024
Last Update 13:59
02:42    |    03/12/2019

Cristina Neagu a primit trofeul pentru cea mai bună handbalistă din lume

"Astăzi am primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018. Sunt mândră şi foarte bucuroasă. Mulţumesc colegelor şi antrenorilor, dar mai ales oamenilor care cred mereu în mine", a scris Cristina Neagu, pe Facebook.

Căpitanul naţionalei feminine de handbal a României, Cristina Neagu, a primit, luni, trofeul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018, din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF), în pauza meciului dintre echipele Japoniei şi RD Congo, din Grupa D a Campionatului Mondial din Japonia, potrivit site-ului forului mondial.

Pe 18 martie, Neagu devenea prima persoană care cucerea de patru ori trofeul acordat de forul mondial, după ediţiile din 2010, 2015 şi 2016.

Interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti a reuşit anul trecut să câştige titlul de golgheteră al Ligii Campionilor, pentru a doua oară în carieră, cu 110 goluri. De asemenea, românca a fost nominalizată în echipa ideală a competiţiei, pentru a patra oară consecutiv, pe postul de inter stânga. Neagu a cucerit medalia de bronz cu CSM Bucureşti în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi, câştigând titlul de campioană a României şi Cupa României cu CSMB.

Cristina Neagu a depăşit jucătoare de legendă precum unguroaica Agnes Farkas şi germanca Grit Jurack, devenind cea mai bună marcatoare din istoria Campionatului European, stabilind borna la 237 de goluri înscrise. În ianuarie, Neagu a fost aleasă cea mai bună jucătoare din Europa în 2018, într-o anchetă realizată pe pagina de Facebook a Federaţiei Europene de Handbal (EHF), la care au participat peste 10.000 de fani. Neagu şi-a adjudecat acest titlu pentru al doilea an consecutiv.

Contracandidatele Cristinei Neagu pentru titlul de cea mai bună handbalistă a lumii în 2018 au fost Ana Viahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready