Paris
London
New York
Thursday, 26 December, 2024
Last Update 13:59
19:32    |    07/06/2018

Simona Halep în finala turneului de la Roland Garros: Sunt pur şi simplu bucuroasă!

Numărul unu mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în finala turneului de la Roland Garros, joi, după ce a învins-o pe Garbine Muguruza Blanco (Spania), cu 6-1, 6-4.  Sloane Stephens (10 WTA) va fi adversara Simonei Halep după ce a trecut în cea de-a doua semifinală a competiţiei, în două seturi, 6-4, 6-4, de compatrioata sa, Madison Keys (13 WTA).

"Am luptat pentru fiecare minge", a spus Simona Halep, Aceasta a dominat clar primul set, în care a condus cu 5-0. Muguruza, locul 3 WTA, a avut 4-2 în setul secund, dar Halep a reuşit să revină şi să câştige semifinala.

"Sunt cu adevărat bucuroasă că am câştigat acest meci", a declarat Halep, care a fost învinsă în finală la Roland Garros în 2014 şi 2017. "Garbine este o adversară foarte puternică şi o mare jucătoare. Sunt pur şi simplu bucuroasă că am reuşit să fac din nou unul dintre cele mai bune meciuri ale mele. Am fost condusă cu 4-2 şi am luptat pentru fiecare minge. Nu am vrut să renunţ. Am fost încrezătoare că dacă am câştigat primul set în asemenea manieră, trebuie să joc la fel, Am făcut tot ce am putut şi am făcut ce am plănuit înaintea meciului şi a fost extraordinar", a spus românca.

"Sunt bucuroasă că pot să am altă şansă de a juca finala aici, la turneul meu favorit de Mare Şlem, Sper că pot juca mai bine ca anul trecut", a spus Halep, care în 2017 a fost învinsă în ultimul act de letona Jelena Ostapenko.

Simona Halep este "favorită" să câştige ediţia din acest an de la Roland Garros, a declarat spaniola Garbine Muguruza, citată de EFE. Muguruza a estimat că Halep, liderul mondial, va avea prima şansă în finala care o va opune americancei Sloane Stephens.

Muguruza a comentat meciul său de joi cu Halep. "Nu am reuşit să mă ridic la nivelul ei. Poate i-am făcut cadou foarte rapid multe puncte (...)", a spus spaniola, N.3 mondial, referindu-se la primul set. Iberica a adăugat că a jucat mai bine în setul al doilea, în care a riscat mai puţin şi nu a făcut atâtea greşeli.

Muguruza a spus că nu a fost atentă la faptul că publicul a ţinut cu adversara sa şi a relativizat înfrângerea. "Important e să fii aici şi să joci aceste partide", a afirmat spaniola, care a câştigat turneul de la Roland Garros în 2016, iar peste câteva săptămâni va încerca să-şi apere titlul de la Wimbledon.

Sloane Stephens, adversara Simonei Halep în finala de la Roland Garros

Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens (10 WTA) va fi adversara Simonei Halep în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după ce a trecut în cea de-a doua semifinală a competiţiei, în două seturi, 6-4, 6-4, de compatrioata sa, Madison Keys (13 WTA).

Stephens, 25 de ani, va disputa a doua sa finală de Mare Şlem, la nouă luni după ce a triumfat la New York, la US Open, chiar în faţa lui Keys.

Halep are un bilanţ de 5-2 în meciurile cu Stephens, pe care a învins-o în 2014, chiar la Roland Garros, în optimi, cu 6-4, 6-3.Indiferent de rezultatul finalei de sâmbătă de la Roland Garros, Halep îşi va păstra poziţia de lider în clasamentul feminin.

 

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready