Paris
London
New York
Thursday, 26 December, 2024
Last Update 13:59
20:37    |    02/10/2017

Rafael Nadal - "Inima mea a sângerat toată ziua"

"Inima mea a sângerat toată ziua", a afirmat spaniolul Rafael Nadal, nr.1 mondial în tenisul masculin profesionist, care a urmărit "preocupat și trist" desfășurarea referendumului interzis în Catalonia pentru independență, marcat duminică de violențe din partea forțelor ordine, soldate cu sute de răniți, informează AFP, citându-l pe jucătorul aflat în China pentru a participa la turneul de la Beijing.

"Îmi vine să plâng când văd cum o țară în care am învățat să co-existăm și să devenim un bun exemplu pentru restul lumii se găsește într-o asemenea situație. Eu cred că noi am transmis o proastă imagine lumii", a declarat jucătorul în vârstă de 31 de ani.

"Este un moment trist, inima mea a sângerat toată ziua. Mai ales, de aici, de la distanță, vedem diferit lucrurile. Am petrecut mai mulți ani din viața mea în Catalonia, am petrecut momente importante și acum să văd o societate radicalizată mă surprinde și mă dezolează", a adăugat tenismanul spaniol, care a câștigat 16 turnee de Mare Șlem în cariera sa.

Originar din Mallorca, nepotul fostului jucător al Barcelonei, Miguel Angel Nadal, a luat poziție împotriva referendumului pentru independență.

"Mă simt foarte apropiat de catalani, dar mă simt foarte spaniol, de asemenea. Nu îmi imaginez Spania fără Catalonia. Nu mi-ar plăcea așa ceva. Acest vot nu ar trebui să se producă pentru că, din punctul meu de vedere, fiecare trebuie să respecte legile. Spania este mai bună cu Catalonia, iar Catalonia mai bună cu Spania", a precizat Nadal.

AGERPRES




 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready