Paris
London
New York
Thursday, 26 December, 2024
Last Update 13:59
20:21    |    12/03/2017

Jucătorul portughez de fotbal Cristiano Ronaldo va deveni "foarte curând" tată de gemeni

Jucătorul portughez de fotbal Cristiano Ronaldo va deveni "foarte curând" tată de gemeni. Sarcina este purtată de o "mamă surogat" din Statele Unite, relatează duminică tabloidul britanic The Sun.

Tabloidul, care citează o sursă apropiată familiei jucătorului lusitan de la Real Madrid, în vârstă de 32 de ani, relatează că mama surogat a bebelușilor trăiește pe coasta de vest a Statelor Unite și sarcina este avansată.

"Îi place să fie discret în privința vieții sale private, dar cu toate acestea le-a spus celor apropiați că băiețeii urmează să sosească în curând", conform aceleiași surse.

Copiii vor fi aduși cu avionul la vila starului de câteva milioane de euro de la periferia capitalei spaniole.

Ronaldo, care menține în prezent o relație cu modelul spaniol Georgina Rodriguez, 23 de ani, are deja un fiu, Cristiano Jr, născut în 2010, în circumstanțe similare, identitatea mamei acestui copil fiind de asemenea necunoscută. Acesta ar fi fost născut de o mamă surogat din San Diego, California.

AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready