Paris
London
New York
Thursday, 26 December, 2024
Last Update 13:59
17:23    |    27/10/2015

Simona Halep, învinsă de Șarapova în două seturi, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită a Turneului Campioanelor, a fost învinsă de rusoaica Maria Șarapova cu 6-4, 6-4, marți, la Singapore, într-un meci din Grupa Roșie a competiției dotate cu premii totale de 7 milioane de dolari.

Halep, numărul doi mondial, nu a reușit să depășească acest veritabil complex Maria Șarapova, în fața căreia a pierdut toate cele șase meciuri.

Românca, după 6-0, 6-3 cu italianca Flavia Pennetta în meciul de debut, s-a recunoscut învinsă în fața rusoaicei după o oră și 54 de minute de joc. Șarapova, care a învins-o pe Agnieszka Radwanska în trei seturi, este cu un pas în semifinale, grație celor două victorii.

Șarapova, numărul patru mondial, a început mai bine meciul și a condus cu 2-0, dar Halep a revenit imediat și a restabilit egalitatea. Cele două au mers cap la cap în continuare, Simona nereușind să profite de erorile comise de Șarapova (6 duble greșeli în total).

Halep a făcut apel la antrenorul Darren Cahill la 5-4 pentru Șarapova, dar acest lucru nu s-a dovedit a fi de bun augur și Șarapova a luat primul set cu 6-4.

Maria Șarapova, care a câștigat Turneul Campioanelor în 2004, a început excelent manșa secundă și s-a desprins la 3-0. Fostul lider mondial a ajuns apoi la 5-1, însă Halep a avut o tresărire de orgoliu și a luat trei ghemuri la rând, apropiindu-se la 5-4. Șarapova și-a chemat și ea antrenorul și a reușit să rupă seria româncei, câștigând meciul contra serviciului, cu 6-4, 6-4.

În precedentele cinci meciuri, Șarapova s-a impus în 2012 în turul al treilea la Indian Wells cu 6-4, 6-4 și în primul tur la Beijing cu 7-5, 7-5, iar în 2014 a câștigat în finală la Madrid, cu 1-6, 6-2, 6-3, și finala la Roland Garros, cu 6-4, 6-7 (5), 6-4, și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4.

Pentru a se califica în semifinale, Halep, finalistă la ediția precedentă, este nevoită să o învingă joi pe Agnieszka Radwanska, poloneza fiind ieșită din cursă după cele două eșecuri. Marți, Pennetta a dispus cu 7-6 (5), 6-4 de Radwanska.

Situația între Halep și Radwanska este una egală, fiecare având patru victorii. Poloneza s-a impus în 2011 în turul al treilea la Australian Open, cu 6-1, 6-2, în 2012 în finala de la Bruxelles, cu 7-5, 6-0, în 2013 în semifinale la Auckland, cu 6-3, 6-1, și în 2014 în semifinale la Indian Wells, cu 6-3, 6-4. Simona a învins în turul al doilea la Roma, în 2013, cu 6-7 (2), 6-1, 6-2, de două ori în 2014, la Doha, tot în semifinale, 7-5, 6-2, și la Singapore, în semifinale, cu 6-2, 6-2, și anul acesta la Toronto, cu 0-6, 6-3, 6-1 în sferturi.

Halep și-a asigurat un cec de 283.000 dolari și 300 de puncte WTA. AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready