Paris
London
New York
Friday, 22 November, 2024
Last Update 13:59
00:01    |    07/12/2019

Ministrul Sănătății, despre vaccinarea obligatorie: „Eu nu cred în nimic din ce este restrictiv și impus”

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, joi seară, pentru B1 TV, că nu susține vaccinarea obligatorie, deoarece nu crede în nimic din ceea ce este impus, însă are încredere în campaniile de conștientizare și în dorința părinților de a asigura ce e mai bun pentru copiii lor.

„Numai o parte din statele membre ale UE au impus vaccinarea. Eu nu cred în nimic din ce este restrictiv și ce este impus. Sunt reprezentantul unui guvern liberal, or, a impune compromite orice orice noțiune de liberalism, dar cred în campanii foarte bune de comunicare și în instinctul părinților și în dorința lor de a asigura ce e mai bun pentru copiii lor. Lucrăm împreună cu Organizația Mondială a Sănătății și vom prezenta în perioada următoare mai multe campanii pentru a apăra conceptul de vaccinare”, a declarat ministrul Sănătății, joi seară, într-o emisiune la B1 TV.

Victor Costache a afirmat că aproximativ un milion de persoane au primit vaccinul antigripal achiziționat de Ministerul Sănătății, dar că, din păcate, dozele au ajuns mult prea târziu:

„Medicii de familie mi-au spus că au estimat un aproximativ de 2,2 milioane de doze de vaccin antigripal. Din păcate, Ministerul Sănătăți a achiziționat 1,5 milioane de doze și nu asta este cea mai mare problemă; cea mai mare problemă este că dozele au ajuns foarte târziu, și au fost livrate și mai târziu. În momentul de față, sunt vaccinate aproximativ 980.000 de persoane și toate aceste 1,5 milioane de doze au fost achiziționate și distribuite. Nu trebuie să repetăm greșelile din anii anteriori, pentru că această criză a vaccinurilor este recurentă”, a atenționat ministrul Sănătății.
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready