75% din totalul cazurilor de cancer pulmonar sunt diagnosticate în stadiu inoperabil, a afirmat vineri preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.
"Peste 11.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer pulmonar, zilnic murind 28 de oameni din cauza bolii (în 2018 au fost înregistrate 10.277 decese). Această afecţiune reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul bărbaţilor diagnosticaţi cu cancer şi se situează pe locul 4 în rândul femeilor, după cancerul de sân, de col uterin şi cancerul colorectal (...) Suntem în situaţia pentru a acţiona statul în judecată pentru a avea acces la aceste tratamente care au fost evaluate de Agenţia Naţională a Medicamentului", a afirmat Irimia.
El a spus că speranţa de viaţă pentru pacienţii cu cancer pulmonar ar putea fi chiar dublată prin programe naţionale de informare, depistare precoce, prin accesul la investigaţii imediate şi accesul la tratament, după ce aceste investigaţii au fost bine conturate de biomarkerii necesari în această formă de cancer.
"Prin toate aceste măsuri, de la informare până la tratament adecvat ţintit, putem până în 2025 să dublăm speranţa de viaţă şi în România, pentru că în acest moment suntem pe ultimul loc în UE privind speranţa de viaţă la cinci ani şi anume 11% din totalul pacienţilor depistaţi au speranţă de supravieţuire la cinci ani", a susţinut Cezar Irimia. AGERPRES