Paris
London
New York
Sunday, 24 November, 2024
Last Update 13:59
20:54    |    06/04/2020

Cîţu afirmă că nu are în lucru o restructurare a aparatului bugetar, dar că trebuie luate decizii importante privind cheltuielile

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că, în acest moment, la minister nu există niciun proiect privind restructurarea aparatului bugetar sau tăieri de salarii în sectorul public, dar se face o analiză pentru a se stabili care sunt cheltuielile neesenţiale la care se poate renunţa sau care pot fi amânate pentru anul viitor.

"Ne vom uita în primul rând dacă în cheltuieile pe care le avem anul acesta există cheltuieli neesenţiale la care putem să renunţăm şi să mai reducem din presiunea asupra bugetului, asta pe de o parte. Dar în acelaşi timp ne uităm şi la capitolele importante din bugetul de cheltuieli unde putem să amânăm o parte din cheltuieli pentru anul viitor. Cum vom avea această analiză vom ieşi cu ea. Eu sper să fie ori la momentul rectificării ori imediat după ea", a spus Cîţu la Digi 24.

Întrebat dacă se ia în calcul o restructurare a aparatului bugetar, ministrul a răspuns că, în acest moment, nu există în lucru la MFP aşa ceva.

"Nu, am spus că în acest moment nu există în lucru la Ministerul Finanţelor aşa ceva. Nu. Nu ne uităm la aşa ceva. Ne uităm la cheltuieli, este adevărat. În ceea ce priveşte aparatul bugetar ştiţi foarte bine, acest Guvern a început cu 16 ministere în loc de 27. Fiecare minister şi-a făcut o reorganizare. Eu am terminat reorganizarea ANAF, urmează şi reorganizarea Ministerului de Finanţe, digitalizarea. Şi asta înseamnă o restructurare a aparatului public, dar nu în felul în care se gândeşte lumea acum", a explicat Florin Cîţu.

El a adăugat că se analizează toate cheltuielile bugetare, dar "la cheltuielile de personal nu ne uităm pentru moment".

De asemenea, a subliniat că salariaţii din telemuncă nu beneficiază de sporuri, precum cel de antenă, însă nu a putut spune ce sumă reprezintă acest spor.

"Deocamdată nu am această cifră, pentru că ministerele sunt în curs de implementare a acestei măsuri. Ştiu că la Ministerul de Finanţe am implementat-o deja şi la ANAF. Acum nu ştiu unde sunt celelalte ministere în acest moment cu această procedură", a punctat Cîţu.

Totodată, întrebat dacă poate da asigurări că nu vor fi tăieri de salarii, ministrul a răspuns negativ.

"Vă spun că în acest moment nu există, nu ne uităm la un astfel de proiect în Ministerul de Finanţe. Nu există aşa ceva, nu ne uităm la aşa ceva, dar ne uităm la reevaluarea cheltuielilor pentru întregul an 2020 şi acolo sunt multe cheltuieli şi unele cu impact major unde putem face economii sau care pot fi amânate pentru 2021", a spus el.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte majorarea pensiilor din septembrie şi posibilitatea ca aceasta să se mai aplice, Florin Cîţu a răspuns că la începutul anului au fost alocaţi bani în buget pentru aceasta, dar totul depinde de execuţia bugetară.

"Când am început anul am alocat bani în buget şi de fiecare dată am spus că depinde de execuţia bugetară. Trebuie să ne uităm atent la execuţia bugetară şi vedem ce concluzie după aceea. Dar ne uităm la toate cheltuielile din buget, la toate grupele mari de cheltuieli. Vă spun că în acest moment, dacă după primele două luni arăta foarte bine, în martie deja vedem impactul crizei, venituri mai mici, cheltuieli deja crescute, iar la rectificarea bugetară vă spun că avem o creştere semnificativă a cheltuielilor. Vom aloca în plus un miliard de lei doar pentru concedii medicale, iar o sumă semnificativă pentru şomaj tehnic, de peste şapte miliarde lei, şomaj tehnic şi alte cheltuieli pentru ajutor sociala. Asta înseamnă că ne cresc cheltuielile foarte mult, în timp ce pentru tot anul veniturile bugetare scad semnificativ. Deficitul bugetar creşte în acest moment pentru tot anul, ceea ce înseamnă că şi necesarul de finanţare creşte, ceea ce înseamnă presiuni pe buget şi da, va trebui să luăm câteva decizii importante în ceea ce priveşte cheltuielile pentru tot anul. Nu pot să vă spun în acest moment care sunt acele categorii de cheltuieli pentru că analiza este în curs şi trebuie discutat cu Guvernul României şi agreat", a precizat ministrul Finanţelor.AGEERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready