Paris
London
New York
Monday, 25 November, 2024
Last Update 13:59
11:17    |    30/10/2019

Industria turismului virtual va ajunge la 820 miliarde de dolari în 2020

Cifra de afaceri generată de industria turismului online, la nivel mondial, ar putea ajunge la aproape 820 de miliarde de dolari în 2020, mai mult decât dublu în comparaţie cu datele din 2014, conform unuia dintre turoperatorii care activează pe acest segment de activitate.

În comparaţie cu anul anterior, în 2019 volumul vânzărilor de pachete turistice a crescut cu 292%, în timp ce preţul unui pachet turistic din mediul virtual a crescut cu doar 4% la nivel comparativ cu 2018.

În acelaşi timp, tariful plătit pentru un pachet turistic cumpărat din mediul offline, adică dintr-o agenţie de turism fizică, s-a majorat cu 22%, în acest an faţă de anul anterior.

BJR-Vacante.ro, una dintre cele mai importante agenţii de turism care activează în mediul online, precizează citând SaleCycle.com, că, la nivel mondial, industria turismului online a crescut, de la an la an, iar în 2020 se estimează că afacerile vor ajunge la 817,94 miliarde de dolari, cu 346 de miliarde de dolari mai mult faţă de anul 2014.

Totodată, potrivit Eurostat, se observă o creştere accelerată a cumpărăturilor de bunuri şi servicii din mediul online, de către categoriile de vârstă 16-24 ani, o parte dintre aceştia orientându-se şi către cumpărarea de bilete de avion şi pentru rezervarea hotelurilor în străinătate folosind site-uri specializate.

Din datele agenţiei de turism reiese că un sejur petrecut în preajma Revelionului în destinaţii de lux precum Thailanda, Mexic, Bali, Cuba sau Sri Lanka costă între 1.041 şi 1.391 de euro/persoană, iar în destinaţii ca Singapore, Mauritius, Seychelles, Maldive, Republica Dominicană sau Zanzibar, preţurile oscilează între 1.376 şi 2.734 de euro/persoană.

De asemenea, în altă perioadă a anului, preţul în aceleaşi destinaţii scad chiar şi de 2-3 ori şi oscilează între 621 şi 1.044 de euro. AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready