Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că 265 de milioane de euro din Fondul de coeziune sunt investiţi în construirea unei noi secţiuni a autostrăzii M4, care va permite efectuarea călătoriei de la Budapesta la graniţa României în mai puţin de două ore şi 40 de minute, se arată într-un comunicat al forului comunitar.
Prin legarea celor două state membre, acest nou proiect al politicii de coeziune va sprijini economiile locale şi regionale şi va promova turismul.
"Ungurii şi românii vor fi primii beneficiari ai proiectului, având o legătură mai rapidă şi mai sigură de la Budapesta la Bucureşti. Dar în ultimă instanţă toţi europenii şi economia europeană ca întreg vor beneficia de pe urma unei conectivităţi mai bune în regiune şi de efectele ei pozitive asupra comerţului, turismului şi creşterii economice", a declarat comisarul pentru politica regională, Corina Creţu.
Proiectul vizează construirea unei autostrăzi între oraşele Berettyóújfalu şi Nagykereki, ultima secţiune care lipseşte pentru o conectare unitară la graniţa României. Punctul său de pornire este la joncţiunea cu autostrada M35 Debrecen-Berettyóújfalu, aflată în prezent în construcţie. AGERPRES