ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele, a urcat vineri pe piața interbancară la nivelul de 1,84% la trei luni, de la 1,82% joi, reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR).
Indicele ROBOR la trei luni a revenit la valoarea din luna noiembrie 2014. Astfel, pe data de 11 noiembrie 2014 indicele se situa la 1,84% pe an. În ceea ce privește indicele la 6 luni, acesta a ajuns, vineri, la 1,99% pe an, de la 1,94% joi.
Conform datelor BNR, la începutul anului, ROBOR era la 0,87%.
ROBOR va rămâne în următoarele trei luni în zona în care se află acum, dar va avea loc o scădere spre ianuarie, însă nu la nivelul de dinainte, a declarat joi Dorin Badea, director executiv Trezorerie și Piețe de Capital la Eximbank.
"Două evenimente recente ne vor marca următoarele luni, finalul de an. S-a întâmplat o scurgere a lichidității excesive din piață, iar acum este un deficit de lichiditate pe care îl vom afla în mod concret la finalul lunii. Banii pot ieși fie către Trezoreria Statului, prin taxe sau rambursări de obligațiuni, fie către Banca Centrală prin operațiuni pe piața valutară. Aici au apărut diverse zvonuri și informații, inclusiv în presă, am văzut cursul foarte stabil din punct de vedere al mișcărilor în sus. Deci, avem un deficit de lichiditate, o schimbare de mediu, și o creștere a dobânzii la facilitatea de depozit, respectiv o îngustare a canalului de dobânzi prin decizia de politică monetară. Aceste două lucruri, împreună, duc la modificarea ratei ROBOR în apropierea ratei de politică monetară", a spus Badea, adăugând că se așteaptă ca ROBOR să rămână în următoarele 3 luni în zona în care se află acum și să scadă spre ianuarie, dar nu la nivelul de dinainte.
AGERPRES