Paris
London
New York
Wednesday, 25 December, 2024
Last Update 13:59
15:13    |    03/05/2024

Zilele însorite şi calde vor alterna cu cele reci şi ploioase în luna mai

Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, iar cea minimă de -16 grade. La Bucureşti, maxima termică consemnată până în prezent de meteorologi este de 36,9 grade Celsius, în timp ce minima a coborât până la -1,1 grade Celsius.

"Luna mai se caracterizează, în general, printr-o creştere a instabilităţii atmosferice, pe fondul creşterii temperaturii. În această lună, perioade cu zilele însorite şi calde (uneori caniculare)alternează cu perioade cu zile reci şi ploioase, iar ploile au adesea caracter torenţial. Circulaţia atmosferică este una foarte dinamică şi se pot crea situaţii de schimbări bruşte ale vremii, pe fondul unei circulaţii atmosferice meridionale. Astfel, pot avea loc advecţii de mase de aer polar care generează temperaturi minime sub limita de îngheţ, iar în zona montană, fenomene de ninsoare şi viscol, dar pot avea loc şi advecţii de aer foarte cald, tropical, ce pot genera creşteri puternice ale temperaturii, înregistrându-se primele cazuri cu valuri de căldură din an", susţin meteorologii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 - 2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2023) are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării. Valori medii între 12 şi 16 grade Celsius se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, pe areale extinse din Dobrogea şi în Subcarpaţi. În zona montană, dar şi în depresiunile intramontane, valorile temperaturii medii se situează între 6 şi 12 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 2 şi 6 grade şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 de metri altitudine) se înregistrează, în medie, temperaturi sub 2 grade Celsius.

Potrivit datelor ANM, temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, înregistrată la Mărculeşti (judeţul Călăraşi), în 27 mai 1950. În aceeaşi zi, s-au înregistrat maximele absolute şi la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret (36,6 grade Celsius) şi Bucureşti-Afumaţi (35,5 grade Celsius).

"Menţionăm că în perioada 25 - 28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania, în centrul şi sudul Moldovei, temperatura maximă absolută a depăşit 32 de grade Celsius la peste 35 de staţii meteorologice", arată ANM.

La Bucureşti, temperatura maximă absolută a lunii mai este de 36,9 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958.

Ani în care s-au înregistrat valori mari ale temperaturii maxime absolute în luna mai, majoritatea peste 30 de grade Celsius sunt: 2006, 1996, 1969, 1958, 1950, etc. În topul anilor cu cele mai calde luni mai se regăsesc: 1968, 1996, 2002, 2003, 2007, 2013, 2018.

În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii mai, în România, aceasta este de -16 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940.

"Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952. Anul 2007 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 37, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute, mai ales în zilele de 2 şi 3 mai, în cea mai mare parte, valorile fiind sub 0 grade Celsius, iar în zona montană sub -11 grade (-11,2 grade Celsius la Călimani şi -11,8 grade la Ceahlău Toaca). În topul anilor cu cu cele mai reci luni mai se regăsesc: 1961, 1970, 1978, 1980, 1991", potrivit meteorologilor.

La Bucureşti, minima absolută a acestei luni este -1,1 grade Celsius, înregistrată în data de 3 mai 2007, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută este -0,2 grade, în data de 7 mai 1915 şi respectiv -0,1 grade, în data de 11 mai 1953.

Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna mai se remarcă prin creşterea intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice şi grindină. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready