Paris
London
New York
Friday, 27 December, 2024
Last Update 13:59
15:28    |    29/03/2022

INS despre recenzarea online: Sper să atingem 35 %, să încercăm să fim cel puţin peste bulgari

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a declarat marţi, la Ploieşti, că la nivelul instituţiei a fost stabilit un indicator de performanţă pentru recenzarea online la nivelul de 35%, astfel încât să fim, la acest capitol, peste vecinii bulgari.

"Eu sper să atingem 35%. E un indicator de performanţă pe care ni l-am pus noi, Statistica, din mai multe motive. (...) E greu să ajungem Portugalia, de exemplu. Portugalia - 99,3% recenzarea pe online. Bulgaria e undeva la 30, 30 şi un pic la sută şi din acest motiv noi am venit cu 35%. Hai să încercăm să fim cel puţin peste bulgari. Eu sunt optimist, chiar dacă este prima acţiune de o asemenea anvergură", a spus Tudorel Andrei, într-o conferinţă de presă.

Totodată, preşedintele INS a vorbit şi despre "mizele" recensământului, explicând că obţinerea viitoarelor finanţări este legată de numărul populaţiei rezidente.

"Finanţarea se face şi pe baza populaţiei rezidente, ori o subestimare a populaţiei rezidente înseamnă o finanţare mai mică în perioada următoare. Din 2024 se va calcula an de an populaţia rezidentă la nivel localitate. (...) Nu se calculează să rămână ca cifră abstractă. Vor fi anumite scheme de finanţare de la nivel naţional, de la nivel european concepute pe baza populaţiei rezidente, ori o subestimare ar însemna o lipsă de finanţare pe anumite componente. Tot ceea ce înseamnă finanţare europeană practic are la bază în mare parte rezultatele obţinute la recensământ. Ceea ce facem noi fac toate ţările, să ştiţi", a mai afirmat Tudorel Andrei.

Prima etapă a Recensământului populaţiei şi locuinţelor, cea de preluare a datelor din surse administrative, a demarat pe 1 februarie, iar cea de-a doua, care constă în autorecenzare, se desfăşoară în perioada 14 martie - 15 mai. Autorecenzarea poate fi efectuată de pe orice telefon mobil tip smartphone, de pe tabletă, laptop sau calculator, chestionarul pentru autorecenzare fiind disponibil în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, precum şi în limba engleză.

Cea de-a treia etapă a Recensământului constă în colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, în cadrul cărora datele colectate vor fi înregistrate, cu ajutorul tabletelor, în chestionarul electronic. Această etapă se va desfăşura între 16 mai - 17 iulie.

În cadrul Recensământului populaţiei şi locuinţelor, etapele de culegere şi de prelucrare a datelor vor fi complet informatizate.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor se realizează începând de anul trecut în toate statele membre UE, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind recensământul populaţiei şi al locuinţelor şi cu regulamentele de implementare corespunzătoare. În România, Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va desfăşura potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2020 AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready