Paris
London
New York
Friday, 27 December, 2024
Last Update 13:59
10:03    |    27/08/2020

Cartea ''Zece negri mititei'', de Agatha Christie, va avea un alt titlu în limba franceză

Cartea "Zece negri mititei", un bestseller al romancierei britanice Agatha Christie, nu se va mai intitula astfel în noua sa versiune din limba franceză, a anunţat miercuri postul radiofonic RTL, citat de AFP.

Noua ediţie, ce apare miercuri la editura Masque, va purta titlul "Ils etaient dix", au dezvăluit reprezentanţii acestei edituri.

Decizia de a modifica titlul uneia dintre cele mai cunoscute cărţi scrise de "regina romanelor poliţiste" a fost luată de strănepotul Agathei Christie, James Prichard, precizează RTL.

Cuvântul "negru", care era citat de 74 de ori în versiunea originală, nu mai apare deloc în noua traducere a cărţii, realizată de Gerard de Cherge.

"Atunci când cartea a fost scrisă, limbajul era diferit şi erau folosite cuvinte care astăzi sunt uitate", a declarat James Prichard, directorul companiei care deţine drepturile literare şi mediatice asupra cărţilor scrise de Agatha Christie.

"După părerea mea, Agatha Christie avea ca obiectiv principal să îi distreze pe oameni, nu i-ar fi plăcut ideea ca cineva să fie rănit de una dintre frazele sale (...) şi acest lucru are sens pentru mine: nu aş vrea ca un titlu să abată atenţia de la munca ei. Dacă o singură persoană resimte acest lucru, atunci ar fi deja prea mult! Nu trebuie să mai folosim termeni care riscă să rănească", a insistat James Prichard.

Romanul a fost scris în 1938 de Agatha Christie şi publicat în Marea Britanie în 1939, iar ediţia sa în franceză a apărut în 1940. Titlul original al cărţii a fost "Ten Little Niggers".

Franţa era una dintre ultimele ţări din lume care foloseau încă termenul de "negru" în titlul acestei cărţi celebre.

În Statele Unite, din motive legate de evitarea unor acuzaţii de rasism, romanul era publicat sub titlul "And Then There Were None" ("Şi n-a mai rămas niciunul") de mai multe decenii.

Insula pe care se desfăşoară intriga cărţii şi care se numea "Insula negrului" a devenit în noua versiune "Insula soldatului".

Adaptat pentru marile ecrane (într-un film cu Charles Aznavour) şi pentru televiziune, cartea este un bestseller mondial, care s-a vândut în peste 100 de milioane de copii. "Este unul dintre cele mai mari succese din toate timpurile, este cel mai mare succes al Agathei Christie şi este cel mai bine vândut roman poliţist din istorie", a reamintit James Prichard.

Anunţul despre modificarea titlului acestui roman scris de Agatha Christie a provocat numeroase reacţii pe reţelele de socializare.

"În urmă cu câteva luni, eram mii de oameni care râdeam din toată inima de inculţii care se declarau indignaţi de acest titlu. De acum înainte, incultura triumfă şi domneşte #ZeceNegriMititei", a scris filosoful Raphael Enthoven într-un mesaj publicat pe contul lui de Twitter.AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready