Paris
London
New York
Sunday, 22 December, 2024
Last Update 13:59
18:00    |    20/01/2019

Disney On Ice - Reach For The Stars ajunge în premieră în România

Spectatorii de toate vârstele au șansa să intre în Regatul Disney, să trăiască magia poveștilor preferate și să se întâlnească cu personajele Disney favorite într-o producție fără precedent în România: Disney On Ice – Reach For The Stars. Evenimentul va avea loc la Romexpo, Pavilionul Central, care va găzdui reprezentațiile marca Disney în perioada 6 – 10 februarie 2019.

Trailer video

 Disney On Ice – Reach For The Stars începe cu o explozie de culoare și lumini când starurile Disney conduse de Mickey și Minnie intră pe gheață într-un moment plin de energie, iar spectatorii se vor simți ca și cum ar participa la cel mai recent show de talente. “Spectacolul reușește perfect să scoată în evidență personalitatea și umorul personajelor Disney favorite”, afirmă producătoarea Nicole Feld.

În cadrul show-ului, patinatori de talie mondială își vor etala talentul incontestabil, oferind privitorilor o experiență cu adevărat specială în timp ce 4 dintre cele mai iubite povești Disney vor fi prezentate publicului: Regatul de Gheață, Mica Sirenă, Rapunzel și Frumoasa și Bestia. “Am vrut să surprindem momentele și caracteristicile care definesc aceste personaje îndrăgite și am reușit să facem asta prin secvențe de acrobații uluitoare. Am ales scene reprezentative din poveștile Disney și apoi am lucrat asupra fiecărui detaliu pentru a crea o experiență memorabilă”, afirmă regizoarea Patty Vincent.  Într-un număr de acrobație la înălțime prezentat în timpul scenei din Mica Sirenă, Ariel se transformă în om și se leagănă la 10 metri deasupra gheții, lăudându-se cu noile ei picioare. În timpul momentului din Rapunzel, scena se umple cu 600 de metri de mătase, reprezentând pletele magice și aurii ale lui Rapunzel. Prințesa și Flynn Rider evadează din turn și zboară la 8 metri înălțime în timp ce fac acrobații aeriene spectaculoase.

 O atenție deosebită a fost acordată costumelor și decorurilor care îi vor transpune pe spectatori în mijlocul poveștilor Disney preferate. Cynthia Nordstrom a creat costume care surprind perfect atmosfera poveștilor, de la climatul de gheață din Arendelle și viziunile lui Olaf legate de vară, la cabana de vânătoare a lui Gaston și lumea colorată a lui Ariel și a prietenilor ei. Chiar și costumele șervețelelor și tacâmurilor din Frumoasa și Bestia vor uimi publicul.

 Fiecare aspect din Reach For The Stars este extravagant și surprinzător și încurajează spectatorii să urmărească aventurile personajului preferat. Gaston este în fruntea unui grup de săteni care vor să găsească Bestia, rochia Elsei se transformă în fața ochilor spectatorilor, castelul ei de gheață apare la o mișcare a mâinii, Rapunzel și Flynn sunt întâmpinați cu un spectacol deosebit cu steaguri și lampioane, iar lumea colorată a lui Ariel de sub ape este construită astfel încât să aducă la viață personajele de poveste.

 Lumina joacă la rândul ei un rol esențial în crearea imaginii de “reality talent show”. Sam Doty, arhitectul jocului de lumini a ales cu grijă culori reprezentative pentru cele patru povești și tipare de lumini care vor energiza publicul. “Culorile te atrag în diferitele lumi, iar felul în care sunt aranjate luminile îți captează atenția asupra personajelor,” spune Doty.

 

PROGRAM DISNEY ON ICE – REACH FOR THE STARS:

Cele șapte reprezentații Disney On Ice – Reach For The Stars vor avea loc la Romexpo – Pavilionul Central, între 6 și 10 februarie, după cum urmează: miercuri (6 februarie) ora 19:00; joi (7 februarie) ora 19:00; vineri (8 februarie) ora 19:00; sâmbătă (9 februarie) ora 11:00 și ora 15:00; duminică (10 februarie) ora 11:00 și ora 15:00.

Biletele sunt disponibile online pe www.eventim.ro și în rețeaua magazinelor partenere (Germanos, Vodafone, Orange, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești și Diverta).

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready