Ediția jubiliară a XX-a a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, va reuni în perioada 28 iulie - 9 august, la Brăila, 184 de tinere talente din întreaga lume, potrivit informațiilor furnizate luni de inițiatoarea Festivalului, soprana Mariana Nicolesco.
'Primii mei pași pe drumul carierei lirice, care mă poartă azi pe scenele internaționale, i-am făcut la Brăila, sub îndrumarea dumneavoastră, îmi scrie un bas-bariton român de mare succes. La fel un tenor italian chemat să inaugureze în acest an stagiunea lirică a Teatrului Scala din Milano. Aceste mărturii și nenumărate altele de acest fel îmi aduc bucuria misiunii împlinite. Onorăm astfel memoria legendarei predecesoare Hariclea Darclée și transmitem noilor generații marile tradiții ale artei cântului. La acest concurs, fiecare participant va fi în felul său învingător, în măsura în care se va depăși pe sine', a declarat Mariana Nicolesco.
Din juriul Festivalului fac parte Marco Balderi din Italia — director artistic al Operei din Seul, Baoyi Bi — mezzosoprană, profesor la Opera Center of Central China Normal University, Eugenio Girardi din Italia — scenograf, Josef Hussek din Austria — director artistic al Festivalului de la Salzburg și Consilier al Festivalului de Paște creat de Herbert von Karajan, Stanislaw Daniel Kotlinski din Polonia — bariton, profesor doctor la Academia de Muzică din Gdansk și la Hochschule für Musik und Theater din München; Stephan Poen din Israel — doctor în Medicină și Doctor în Muzicologie, conferențiar pe tema artei lirice, Felix Serraclara din Spania, bariton, regizor, producător de spectacole de operă și organizator de turnee lirice, și Flavio Trevisan din Italia — regizor a nenumărate spectacole de operă de succes în Europa, America de Sud și Asia.
Deschiderea festivă și concertul inaugural vor avea loc marți, 28 iulie, cu participarea sopranei Adela Zaharia și a basului Bogdan Taloș, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici.
Sâmbătă, 1 august, va avea loc conferința susținută de dr. Stephan Poen, intitulată '20 de ani de glorie a artei cântului', însoțită de videoproiecții despre evenimentele Darclée prezentate la Reuniunea UNESCO de la Paris și cu arii interpretate de soprana Mariana Nicolesco.
Duminică, 2 august, este programat concertul 'Reîntâlnire', cu talente revelate de Concursul Darclée, respectiv baritonul Alvaro Lozano, laureat al Marelui Premiu Darclée și invitații săi.
Marți, 4 august, și miercuri, 5 august, are loc etapa finală cu public a Concursului Darclée, cu Orchestra Festivalului.
Vineri, 7 august, este programată opera 'L'Elisir d'amore', de Gaetano Donizetti, cu soprana Silvia Micu, tenorul Ionuț Hotea, baritonul Alvaro Lozano, basul Zoltan Nagy și soprana Mihaela Alexa, Corul Filarmonicii George Enescu, directorul corului Iosif Ion Prunner, și Orchestra Festivalului Darclée, dirijor Marco Balderi.
Sâmbătă, 8 august, are loc Concertul Extraordinar, programat pe Esplanada Dunării și intitulat 'Două decenii în lumea capodoperelor', susținut de laureați ai Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, Corul Filarmonicii George Enescu, directorul corului, Iosif Ion Prunner, și Orchestra Festivalului Darclée, dirijor Marco Balderi.
Duminică, 9 august, în teatrul în care Hariclea Darclée debuta la 1881 are loc Ceremonia decernării premiilor și Concertul de Gală al Laureaților, acompaniați de Orchestra Festivalului, din nou sub bagheta Maestrului Marco Balderi.
'Mulțumim tuturor celor care au sprijinit organizarea Ediției Jubiliare a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée: Fundația Darclée, Fundația Internațională Ateneul Român, Ministerul Culturii, Primăria Brăila, Consiliul Local Municipal, Teatrul Municipal, Consiliul Județean, Prefectura, Centrul de Creație și suntem mândri de aprecierea exprimată de Josef Hussek, Director al Festivalului de la Salzburg: ŤNu cunosc niciun alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele și manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare e mai mult decât un concurs de canto obișnuit, este totodată competiție, Master Class și adevărat festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă și unicăť, a adăugat Mariana Nicolesco.
Din 1995 și până în prezent, la Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila și la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, manifestări care se bucură de Înaltul Patronaj al Președintelui României și, mai nou, de Înaltul Patronaj UNESCO, au participat 2.500 de tinere talente din 50 de țări și de pe 5 continente.