Paris
London
New York
Friday, 22 November, 2024
Last Update 13:59
12:28    |    13/06/2015

Trafic închis, sâmbătă și duminică, în zona bulevardelor Unirii și Libertății, pentru concertele Andre Rieu

Traficul rutier se va închide, sâmbătă și duminică, în zona bulevardelor Unirii și Libertății, pentru concertele Andre Rieu.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere București, în zilele de 13 și 14 iunie, în intervalul orar 17,00-1,00, se va închide traficului rutier bd. Unirii, pe ambele sensuri, între bd. I.C. Brătianu și bd. Libertății și bd. Libertății, pe ambele sensuri, între calea 13 Septembrie și bd. Națiunile Unite.

Rutele ocolitoare indicate sunt: dinspre bd. Ghencea, prin calea 13 Septembrie — bd. Tudor Vladimirescu — bd. George Coșbuc — bd. Regina Maria — Piața Unirii sau calea 13 Septembrie — str. Izvor — bd. Națiunile Unite — Splaiul Independenței, și dinspre Piața Alba Iulia, prin bd. Unirii — bd. I.C. Brătianu — Splaiul Independenței — Pod B.P. Hasdeu — str. B.P. Hasdeu — str. Izvor — Piața Arsenalului — calea 13 Septembrie sau bd. Unirii — Piața Unirii — Piața Universității — bd. Regina Elisabeta — bd. M. Kogălniceanu — Piața Operei — Splaiul Independenței.

Brigada Rutieră le recomandă spectatorilor să nu se deplaseze cu autoturismele personale la concert, ci să folosească mijloacele de transport în comun, în special metroul și le solicită conducătorilor de autovehicule să respecte semnalele polițiștilor rutieri, semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă și să folosească rutele ocolitoare.

 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready