Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat, marţi, că unul dintre criteriile de aderare la NATO este acela ca ţara respectivă să nu aibă conflicte deschise la frontiere.
"Vom discuta care sunt relaţiile de cooperare între NATO şi Ucraina în viitor, vom fonda un consiliu comun. (...) Există o decizie luată la Bucureşti că trebuie să ne dezvoltăm în viitor, dar, în timp ce un război este în derulare, nimeni nu poate adera la alianţă, pentru că printre criteriile de aderare este acela de a nu avea conflicte deschise la frontiere", a spus cancelarul german, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Marcel Ciolacu, întrebat cum vede declaraţia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelinski, că nu are motive să participe la summitul de la Vilnius dacă Kievul nu este invitat măcar formal să adere la NATO.
El a menţionat că este necesar ca relaţia cu Ucraina să se dezvolte în viitor.
"Momentan este în prim plan este sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei pentru apărare. După Statele Unite, Germania are aportul cel mai mare cu tot ceea ce am putut noi să facilităm, 17 miliarde până acum şi 2,8 miliarde pe care le-am mobilizat în plus. Când m-a vizitat preşedintele Zelenski am făcut această declaraţie, este vorba de viitorul apropiat, este vorba de artilerie, este vorba de tancuri, de măsuri de apărare a spaţiului aerian care devin din ce în ce mai importante având în vedere atacurile Rusiei cu drone şi cu avioane", a afirmat Scholz. AGERPRES