00:00    |    19/11/2022

Kremlinul: Nu se discută la ora actuală despre un summit între Putin şi Biden

 E-mail Print PDF 
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden nu intenţionează să se întâlnească deocamdată, a declarat vineri Kremlinul, după ce un viceministru rus de externe lăsase să se înţeleagă că Moscova nu exclude întâlniri la nivel înalt între cele două ţări, potrivit Reuters.

''Un summit iese din discuţie în acest moment'', a declarat laconic presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov afirmase anterior vineri că Rusia nu exclude posibilitatea unor noi întâlniri la nivel înalt cu SUA privind ''stabilitatea strategică'', după o preconizată reuniune între cele două state la Cairo privind proliferarea nucleară în viitorul apropiat.

Conform viceministrului rus, o reuniune a Comisiei consultative pentru Tratatul privind reducerea şi limitarea armelor strategice ofensive (START) - dacă partea americană se va arăta interesată - ar urma să aibă loc între 29 noiembrie şi 6 decembrie în capitala egipteană, notează TASS.

Cu toate acestea, Riabkov a indicat că nu există nimic de discutat cu Statele Unite pe tema Ucrainei, în privinţa căreia cele două părţi au poziţii radical opuse, potrivit Reuters. AGERPRES