Peste 20 de ţări şi-au confirmat participarea la convorbirile privind apărarea axate pe Ucraina prevăzute pentru marţi, la baza aeriană Ramstein din Germania, informează Departamentul Apărării de la Washington, relatează sâmbătă dpa.
În jur de 40 de ţări au fost invitate la conferinţa de la Ramstein, care este una dintre cele mai mari baze americane de peste hotare, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
El nu a precizat ce ţări au acceptat invitaţia făcută de secretarul american al apărării, Lloyd Austin.
La reuniune au fost invitate şi ţări care nu sunt membre NATO, iar întâlnirea nu are loc sub umbrela Alianţei occidentale.
Kirby a declarat anterior că unul dintre scopurile consultărilor este asigurarea securităţii durabile şi a suveranităţii Ucrainei. De aceea, discuţiile ar trebui să se concentreze pe nevoile de apărare ale Ucrainei dincolo de războiul declanşat de Rusia.
Faptul că peste 20 de ţări au acceptat deja să participe într-un termen atât de scurt este un semn al importanţei pe care SUA şi aceste ţări o acordă nevoilor de apărare ale Ucrainei, a spus Kirby.
Guvernul SUA a anunţat un nou ajutor militar de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina anterior în această săptămână. AGERPRES