Primarul general, Gabriela Firea, a declarat marţi că a desfăşurat o campanie pozitivă în mediul online şi că declaraţiile contracandidatului său referitoare la existenţa unei "caracatiţe" au fost "minciuni de campanie". Firea, a declarat că se va bate în continuare pentru Bucureşti "din postura de parlamentar" şi că nu va face un pas în spate după ce a pierdut funcţia în alegerile locale.
"Nu am fugit niciodată de răspundere şi nu am de ce să mă ruşinez. Am obţinut foarte multe voturi, mai ales într-o campanie bazată numai pe minciuni la adresa mea - că am o caracatiţă... Vreau să vad caracatiţa, când va ajunge domnul Dan şi va căuta caracatiţa, va chema caracatiţa la şedinţă. Nu există o caracatiţă. Acelea au fost minciuni de campanie, de altfel. Când soţul meu l-a sunat pe domnul Orban în noaptea alegerilor şi l-a întrebat de ce m-a defăimat, de ce a ales calea urâtă a unei campanii negative - de ce m-a demonizat, de ce m-a demolat, e convins că a făcut bine, e convins că pentru bucureşteni e mai bine să fie domnul Dan, faţă de mine, care, inclusiv adversarii îmi recunosc capacitatea de muncă şi de implicare - şi domnul Orban a spus: 'Măi, Florine, dar erau declaraţii politice'. Ok, dacă în cadrul unor declaraţii politice poţi să demolezi un om şi poţi să spui numai minciuni, atunci această politică este murdară", a arătat Firea, într-o declaraţie susţinută la sediul PSD.
"La Bucureşti am dublat scorul politic, de la 16% la europarlamentare la 33%, iar au am obţinut un scor de 38%, foarte onorant, în condiţiile date, în care am avut tot guvernul împotriva mea, toţi banii de la guvern împotriva mea, s-au focusat toţi, cu o campanie deşănţată, negativă, la adresa mea ca persoană, în primul rând, au fost atacuri la persoană, am fost asociată negativ cu foştii preşedinţi de partid, s-a spus că am venit să pandelizez Bucureştiul.
Gabriela Firea a declarat că nu are ce să le reproşeze primarilor de sector, deoarece "au muncit foarte mult" şi l-a felicitat pe edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă, pentru rezultatul obţinut. Ea a mai precizat că reprezentanţii PSD au fost "foarte" afectaţi de campania negativă din online.
"Diferenţa majoră este că eu am făcut campanie pozitivă în online. Vă rog să intraţi pe pagina mea oficială şi personală, să vedeţi că am prezentat filmuleţe cu activitatea mea din cei patru ani, toate realizările din sănătate, din transport, poluare. Toate obiectivele de infrastructură. Dacă veţi găsi ceva negativ pe pagina mea sau pe paginile noastre oficiale vă rog să îmi arătaţi. În ultima lună, de exemplu, pe Youtube, pe Insta şi pe Facebook, orice deschideai, erau cartoane şi filmuleţe împotriva mea care conţineau ne-adevăruri. Nu este normal. Inclusiv acel neadevăr cu apa caldă: că dacă plec eu, instantaneu va fi apă caldă", a spus Firea.
Primarul general a reproşat faptul că presa nu a prezentat de-a lungul celor patru ani de mandat problemele pe care ea le-a semnalat.
"Aşa au fost aceşti patru ani. Eu mă zbăteam să explic care sunt problemele Bucureştiului, ce nevoi avem, că bugetul este foarte mic comparativ cu complexitatea problemelor, iar presa, bineînţeles, difuza doar ceea ce considera că este de interes sau mai de cancan. Am spus şi toate soluţiile", a menţionat Firea.
Întrebată dacă s-a simţit vizată de declaraţia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind existenţa unor "personaje anchilozate" în partid, Gabriela Firea a respins o astfel de idee.
"Până acum mi se spunea că sunt prea nouă, prea proaspătă în partid şi că emit prea multe pretenţii de funcţii. Acum sunt veche şi anchilozată? Cu siguranţă nu se referea la mine, pentru că eu sunt şi foarte nouă în partid, abia am venit, mi s-a dat peste nas de nu ştiu câte ori de către alţi membri fondatori ai partidului că sunt mult prea nouă şi să mai stau acolo, la locul meu, la colţ, să mai aştept nişte ani. Nu! Sub nicio formă nu se referea domnul Ciolacu la mine. Probabil că vă va declara dumnealui la cine se referea. Am nişte bănuieli", a spus ea.
Totodată, întrebată de ce nu a aşteptat rezultatele exit poll la sediul partidului, Gabriela Firea a declarat că, în timpul săptămânii, echipa de comunicare a decis ca primarul general să urmărească rezultatele la PMB sau la sediul PSD Bucureşti, iar conducerea naţională să facă declaraţii privind rezultatele la nivelul întregii ţări.
"Dacă ar fi fost un rezultat bun al exit-poll, să vin în jurul orei 21.30, după declaraţiile oficiale, să facem şi noi împreună o declaraţie de presă. Aşa s-a stabilit", a precizat Firea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)