Guvernul Viorica Dăncilă a căzut joi în urma moțiunii de cenzură inițiată de Opoziția PNL-USR-Pro România – ALDE. Premierul Dăncilă i-a cerut joi preşedintelui Klaus Iohannis să nominalizeze cât mai repede un nou prim-ministru, astfel încât să-şi asume guvernarea. Viorica Dăncilă a declarat că nu va pleca de la şefia PSD şi că nu are ce să-şi reproşeze.
"464 total, numărul total prezent - 399, voturi exprimate - 245, anulate - 3, numărul total de voturi valabil exprimate - 242, din care voturi pentru adoptarea moţiunii de cenzură - 238, contra - 4, abţineri, zero. Ca urmare a faptului că din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi 399, din care 238 au votat pentru, moţiunea de cenzură a întrunit majoritatea voturilor cerută de Constituţie pentru pentru adoptare", a precizat secretarul Senatului, Marcel Vela, în plen.
"Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură, retrage încrederea Guvernului României prin hotărârea Parlamentului nr. 1 pe 2018. Potrivit art 10 alin. 4, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunere jurământului de membrii noului Guvern", a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Viorica Dăncilă: Au fost şi colegi care au trădat
"Moţiunea a trecut, toate partidele s-au unit pentru a trece această moţiune, au fost şi colegi care au trădat. Nu este o problemă, plecăm cu datoria împlinită, am reuşit să îndeplinim foarte multe lucruri, obiective din programul de guvernare, pe care oamenii le-au văzut şi le-au simţit. Le doresc celorlalţi să vină în plen, cât mai repede, cu o nouă formulă guvernamentală şi cu un guvern. Fac un apel la preşedintele Iohannis să nominalizeze cât mai repede un premier, astfel încât să-şi asume guvernarea", a declarat Dăncilă la Parlament, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi.
"După cum ştiţi, am fost aleasă prin congres, rămân la şefia PSD ", a declarat Viorica Dăncilă, joi, la Parlament, după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi.
Întrebată cum va proceda dacă i se va cere să facă un pas în spate, liderul social-democraţilor a replicat: "De ce faceţi un scenariu ? Nu am cum să fac un pas în spate şi nu voi face".
Dăncilă a adăugat că nu îşi reproşează nimic, întrebată în acest sens.
"Nu-mi reproşez nimic, nu am ce să-mi reproşez, am ţinut, după alegerile europarlamentare, o echipă unită, am ţinut tot partidul aproape, împreună cu colegii mei ne-am continuat programul, am implementat măsuri bune pentru populaţie, măsuri pentru care am fost apreciaţi în teritoriu de către cetăţeni. Nu am ce să-mi reproşez", a completat ea.
Întrebată cum va rămâne cabinetul său în istorie, Dăncilă a spus: "Ca un Guvern foarte bun".
"Aş vrea ca această întrebare să o reluaţi după un an de guvernare cu cei care astăzi se bucură", a completat liderul social-democrat.
Deși demis, Guvernul Dăncilă va mai continua o vreme să funcționeze. Interimar, până un nou Executiv va fi instalat în funcție. Urmează ca președintele Klaus Iohannis să convoace consultări cu partidele parlamentare, iar ulterior să desemneze un candidat la funcția de premier din partea unei majorități. Este foarte probabil ca acesta să fie din PNL. Apoi urmează votul decisiv în Parlament. Dacă propunerea de guvern este respinsă, se reia procedura