21:57    |    28/11/2018

Meleşcanu - întrevedere cu ambasadorii statelor membre UE; a transmis că România e pregătită pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului UE

 E-mail Print PDF 
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, i-a asigurat miercuri pe ambasadorii statelor membre UE la Bucureşti că România este pregătită de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, în cadrul unui dejun de lucru organizat de Ambasada Republicii Austria în România, în contextul exercitării Preşedinţiei austriece a Consiliului.

Potrivit unui comunicat al MAE remis AGERPRES, ministrul afacerilor externe a salutat obiectivele Preşedinţiei austriece a Consiliului UE şi a reiterat sprijinul României pentru eforturile depuse în atingerea priorităţilor stabilite de aceasta.

"A asigurat ambasadorii statelor membre UE la Bucureşti că România este pregătită de preluarea mandatului de Preşedinţie a Consiliului UE, menţionând rolul de coordonare al Ministerului Afacerilor Externe la nivel naţional în pregătirea exercitării acestei responsabilităţi. A evidenţiat buna cooperare cu actuala Preşedinţie austriacă a Consiliului UE în vederea asigurării unei bune tranziţii între Trioul de preşedinţii din care aceasta face parte şi cel care va fi inaugurat de România, de la 1 ianuarie 2019", se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că ministrul afacerilor externe a vorbit despre priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE, punând accentul asupra obiectivului asigurării unităţii la nivel european.

"Demnitarul român a subliniat importanţa Summitului informal de la Sibiu, din 9 mai 2019, pentru consolidarea proiectului european, pe baza unei coeziuni sporite şi a încrederii reînnoite a cetăţenilor în Uniunea Europeană. Ministrul Teodor Meleşcanu a accentuat în mod deosebit obiectivele circumscrise agendei externe a UE pe durata Preşedinţiei României la Consiliul UE, exprimând susţinere pentru consolidarea proiectului european, inclusiv din perspectiva asumării de către Uniunea Europeană a unui rol proeminent pe scena globală. A reafirmat faptul că România va sprijini Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate în urmărirea obiectivelor Strategiei Globale a UE", informează MAE.

Potrivit aceleiaşi surse, Meleşcanu a reiterat angajamentul României pentru avansarea politicii de extindere, evidenţiind, în acelaşi timp, necesitatea menţinerii angajamentului european faţă de Parteneriatul Estic. "A subliniat, în context, necesitatea dezvoltării relaţiilor cu partenerii estici care au încheiat Acorduri de asociere cu Uniunea Europeană - Republica Moldova, Georgia, Ucraina", conform comunicatului.

De asemenea, ministrul afacerilor externe a menţionat interesul viitoarei Preşedinţii române a Consiliului pentru o implicare sporită a UE în regiunea Mării Negre, precum şi pentru dezvoltarea relaţiei UE-Asia Centrală.

Ministrul de externe a subliniat, totodată, interesul României, ca viitoare Preşedinţie a Consiliului, în direcţia dezvoltării relaţiei transatlantice, a cooperării UE-NATO, precum şi a susţinerii multilateralismului şi a cooperării cu Organizaţia Naţiunilor Unite", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES