Scăderea încrederii românilor privind apartenenţa la Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Eurobarometru, este una temporară, generată, cel mai probabil, de probleme interne, de "confuzia generală creată de coaliţia PSD-ALDE", a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles.
"Asta nu este o veste bună. Cum ştim, aprecierea unei naţiuni asupra problemelor europene ţine, de regulă, de problemele interne, mai mult decât de problemele europene. Şi, confuzia generală creată de coaliţia PSD-ALDE, modul lipsit de transparenţă în care se legiferează, dezbaterile interminabile pe Justiţie, unde, de asemenea, PSD-ALDE abordează o conduită total contrară aşteptărilor populaţiei şi ale partenerilor europeni, toate acestea au dus şi la reacţii ale partenerilor europeni şi întreaga situaţie, care este nemulţumitoare, probabil a dus la această scădere", a explicat Iohannis, la sosirea la reuniunea Consiliului European.
El a fost întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că potrivit recentului Eurobarometru, cu două luni înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, percepţia românilor privind apartenenţa la Uniunea Europeană cunoaşte un trend descendent cu o susţinere în declin de la 59 % la 49%.
Şeful statului a adăugat că, în evaluarea sa, "este o scădere temporară".
"În măsura în care reuşim să ne revenim acasă, să începem să legiferăm transparent, să discutăm unii cu alţii, să abordăm o atitudine de bună guvernare - adică guvernarea să se facă pentru cei guvernaţi, nu împotriva celor guvernaţi, atunci cred că şi atitudinea faţă de Europa va reveni la, zic eu, cote normale de peste 50%", a afirmat Iohannis. AGERPRES