Paris
London
New York
Thursday, 18 April, 2024
Last Update 20:20
18:25    |    20/02/2018

Importanţa menţinerii Republicii Moldova pe agenda europeană - subliniată de Meleşcanu la întâlnirea cu Iurie Leancă

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, marţi, o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru integrare europeană al Republicii Moldova, Iurie Leancă, aflat într-o vizită la Bucureşti.

Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Externe a reiterat sprijinul constant şi ferm al României pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a îndemnat la continuarea reformelor structurale prevăzute de Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe transmis AGERPRES.

Cei doi oficiali au trecut în revistă reperele de actualitate ale relaţiilor dintre România şi Republica Moldova şi, în context, au discutat despre pregătirea contactelor la nivel înalt din etapa următoare, precum şi despre stadiul şi perspectivele proiectelor de interconectare energetică.

De asemenea, au fost abordate şi alte aspecte relevante ale relaţiei bilaterale, cum ar fi sporirea prezenţei investiţionale a României în Republica Moldova şi proiectele bilaterale sectoriale.

Cei doi demnitari au reliefat importanţa menţinerii Republicii Moldova pe agenda europeană, ministrul Meleşcanu menţionând pregătirile în curs ale diplomaţiei române pentru reuniunea, care va avea loc la finalul lui februarie, la Bruxelles, a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, co-prezidat de România şi Franţa.

Viceprim-ministrul Iurie Leancă a adresat în mod deosebit mulţumiri pentru sprijinul constant şi consistent acordat Republicii Moldova de către România, arată Ministerul Afacerilor Externe. AGERPRES
 
Banner
 
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready