00:25    |    07/12/2017

Guvernul a decis că 14, 15 și 16 decembrie vor fi zile de doliu național în memoria regelui Mihai

 E-mail Print PDF 
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care 14, 15 și 16 decembrie sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria regelui Mihai, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947, se arată într-un comunicat al Guvernului.

"În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință", se spune în comunicat.

Totodată, televiziunile, radiourile și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, decizia privind declararea celor trei zile de doliu național a fost luată în temeiul Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice.

Slujba de înmormântare a regelui Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș.

Guvernul, împreună cu Casa Regală, organizează funeraliile naționale care vor avea loc în memoria fostului suveran.

"Reprezentanții instituțiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare sunt în legătură cu reprezentanții Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor, calendarului funeraliilor naționale, precum și implicarea fiecărei instituții guvernamentale", se mai arată în comunicatul citat.

Premierul Tudose: Doliu național pe 14, 15 și 16 decembrie, când sunt funeraliile Regelui Mihai

Premierul Mihai Tudose a anunțat miercuri că va fi decretat doliu național în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, când sunt programate funeraliile Regelui Mihai.

"Astăzi, pe ordinea de zi, dacă Secretariatul General al Guvernului s-a mișcat corespunzător, va fi decretată stare de doliu național în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, zilele în care practic se desfășoară funeraliile fostului rege al României", a precizat Tudose, la începutul ședinței de Guvern.

Regele Mihai a murit, marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția.