Dezbrăcată de culoare și tradiții locale, aceasta este însă construită pe un model autentic și real. Născut în Mira Lichiei ( Turcia de azi ) Sfântul Nicolae nu este un personaj construit în imaginația umană ci noi trăim prin realitatea faptelor sale. El reprezintă dincolo de simbolul generozității și al bucuriei, exemplul cel mai concret al faptului că iubirea nu are vârstă, ci dimpotrivă rămâne singura monedă ce nu se devalorizează în fața timpului.
Ceea ce uităm și poate nici măcar prin gând nu mai gândim este faptul că Nicolae, departe de a se naște sfânt a fost un om la fel ca noi, în carne și oase , un om care a ales să aleagă iubirea și eleganța generozității față de semeni, în locul egoismului, un om ce nu a ezitat să-și vândă averile pentru a oferi un zâmbet cald celor aflați în nevoință, iar atunci, când balanța adevărului riscă să se “rostogolească” din barba-i blânda ieșea fum, iar nuielușa devenea bici năprasnic.
Astăzi îl venerăm ca Sfânt – și bine facem- ne place să ne bucurăm de el, aproape ca într-o reclamă. Ne mai rămâne doar un singur lucru: să-i asumăm și viața ca exemplu și atunci, poate într-o logică a echilibrului Sfântul Nicolae s-ar bucura și el de noi și nu doar pentru noi.
George Grigoriu