Luaţi de valul Revoluţiei dar şi de mirajul democraţiei am stricat tot ceea ce era bun în România. Aşa se face că UNIFORMA ŞCOLARĂ a fost scoasă pe motiv că inhibă personalitatea elevului. Astăzi, la un sfert de secol de democraţie ne trezim că şcolile arată ca o ”shaorma cu de toate” .

Între elevi există o competiţie tot mai acerbă, nu pe rezutate educaţionale, ci în ceea ce priveşte linia vestimentară şi posesia de bunuri tehnologice . Aşa se face că mulţi copii, lipsiţi de posibilităţi financiare se simt frustraţi, în faţa colegilor mai înstăriţi, ceea ce declanşează, pe un fond psihic instabil, specific vârstei, adevărate drame. Pentru a creşte în ochii celorlalţi şi pentru a recupera handicapul vestimentar devin violenţi, fumează, fură sau se droghează. Fetele se îmbracă tot mai provocator, pentru a deveni ”reginele şcolii” . Se ajunge la adevarăte orgii, mai mult sau mai puţin recunoscute.

De cealaltă parte, puştii de bani gata ajung să facă legea în diferite grupuri, să devină nişte ”zei” pentru ”tzoalele” lor. Ba chiar în relaţia cu profesorii raportul de autoritate tinde să se inverseze, în condiţiile în care tricoul şi tenişii de firmă ai unui asemenea elev ajung să coste cât leafa bietului cadru didactic.

Desigur, nu doar lipsa uniformei reprezintă o explicaţie, pentru cele enumerate mai sus, ci una dintre cauze. În marile şcoli ( şi nu numai), din afară, uniforma este emblema acelei instituţii, ea reprezintă garantul unei conduite şi mândria personală a fiecărui elev.

Din păcate, în România se adevereşte zicala: ”istoria dă lecţii, dar n-are elevi”, Şcoala ajungând să fie ca în epigrama lui Paul Constantin:

”Un elev venit cu şatra,

Având destui anişori,

Cum a ajuns în a patra,

A cerut la... fumători.” (Elev precoce)

George Grigoriu