Campania pentru alegerile europarlamentare a reprezentat o nouă mostră servită de politicieni pentru ceea ce înseamnă BATJOCURĂ și MANIPULARE. O nouă dovadă că politicienii vorbesc în deșert, dar știu să tacă în junglă, sau cum spunea Winston Churchill: ”A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.”
Din păcate, nici asta nu s-a întâmplat, pentru că NU am auzit în toată această perioadă nicio dezbatere de idei, n-am auzit niciun proiect, n-am auzit vorbindu-se la modul concret despre educație, sănătate, politici agricole sau fonduri europene, despre problema romilor, n-am auzit nimic despre raportul ESTRELA, despre raportul ZUBER, sau LUNACEK, despre legalizarea PEDOFILIEI, despre lobby-ul european al industriei chimice și multe alte probleme extrem de grave ce ne vor afecta pe TOȚI.
Cu mici excepții, nici măcar pe candidați nu-i cunosc. Habar n-am ce vor face când vor ajunge în PE, exceptând faptul că vor avea niște avantaje financiare consistente, și nu numai.
Dramatic este că de fiecare dată alegem politicieni opaci, după culoarea ochilor, apoi le reproșăm că nu sunt transparenți.
De fapt, pe asta au și mizat. S-au ascuns în spatele unor panouri frumos colorate știind că electoratul, SICTIRIT și NEINFORMAT, oricum nu va ieși să voteze, mașinăria de partid fiind cea care ”fabrică” de fapt voturile.
Și totuși, asta este democrația, ,,un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”, cum spunea tot bătrânul Winston Churchill.
Ce rămâne de făcut? Ei bine, singurul mod prin care jocurile pot fi stricate este ca lumea să voteze. Mergeți și VOTAȚI ORICE: capra vecinului, motanul de pe calorifer sau șoricelul din bibliotecă.
Dacă vă este SCÂRBĂ de toți, mergeți să vă anulați votul, nu fiți pasivi, căci altfel veți ajunge precum pacificatorul care hrăneşte crocodilul, sperând că va fi mâncat ultimul.
George Grigoriu