Închinată Maicii Domnului - cu o istorie veche de 1500 de ani - sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută pe vremea lui Leon cel Mare, cu puţin timp înainte ca acesta să ajungă împărat.
Plimbându-se printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, Leon a întâlnit un bătrân orb, pe care l-a luat de mână şi s-a oferit să-l călăuzească, însă amundoi s-au rătăcit. Însetat fiind, orbul i-a cerut lui Leon apă de băut, iar acesta s-a întristat, căci nu găsea nicăieri. Atunci a auzit o voce: "Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi ! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!"
Leon a urmat întocmai sfatul primit „ de sus", iar orbul şi-a recăpătat în mod miraculos vederea. Când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: „Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!". Copleşit de cele petrecute, Leon a îngenuncheat şi a rostit la rândul lui: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduirilor, fântâna dătătoare de sănătate!"
Înţeleptul orb i-a prezis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat. Profeţia orbului avea sa se împlinească în curând. Prima grijă a împăratului Leon a fost să ridice o biserică, aproape de izvorul tămăduitor.
Întreaga logică umană şi toată ştiinţa modernă sunt neputincioase mereu, când vine vorba să explice două elemente esenţiale: Focul de la Ierusalim, din ziua Învierii ( care se aprinde în mod tainic) şi apa sfinţită, sau Agheasma mică, din ziua de Izvorul Tămăduirii, care nu se strică, deşi nu există vreo influenţă externă asupra ei şi mai mult are putere vindecătoare asupra celor bolnavi.
Pentru mulţi, existenţa lui Dumnezeu reprezintă o realitate dincolo de explicaţii, pentru alţii, nu există vorbe suficiente că să-L definească sau dimpotrivă, să-L refuze.
Cei mai mulţi IL descoperim în lucrurile şi minunile cotidiene, trăind fericirea simplităţii, poate chiar şi într-o cană cu apă oferită din toată inima unui însetat.
Şi, deşi, mintea şi inima umană nu merg mereu pe aceeaşi potecă, iar odată cu trecerea timpului apa se evaporă, - şi odată cu ea ne ducem şi noi -, circuitul existenţei nu dispare niciodata, ci se bifurcă între focul întrebărilor fără răspuns şi Izvorul Veşniciei.
ps: La 40 de min de Bucureşti, la Mănăstirea Ghighiu, credincioşii care asistă la slujbă, se pot bucura de ajutorul primit de la renumita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi pot găsi apă sfinţită la Izvorul Tămăduirii, situat în curtea mănăstirii (FOTO). Maicile de la mănăstire se feresc să povestească, însă mulţi sunt cei care şi-au găsit vindecarea acolo.