21:14    |    03/04/2022

Primul transplant pulmonar post pandemie - efectuat la Spitalul Clinic "Sfânta Maria"

 E-mail Print PDF 
Spitalul Clinic "Sfânta Maria" din Capitală a efectuat cu succes al 10-lea transplant pulmonar, acesta fiind primul transplant post pandemie, a anunţat un comunicat de presă al managerului spitalului, prof. dr. Narcis Copcă.

El făcut un apel către Guvern, de a găsi împreună rapid soluţia pentru demararea Centrului de transplant multiorgan-proiect matur, cel mai avansat din cele aprobate în PNNR.

"Spitalul Clinic "Sfânta Maria" a efectuat cu succes al 10-lea transplant pulmonar - primul post pandemie. Facem un apel susţinut către Guvernul României de a găsi împreună rapid soluţia pentru demararea Centrului de transplant multiorgan-proiect matur, cel mai avansat din cele aprobate în PNNR - Importanţa unui Centru care realizează simultan orice tip de transplant de organ este atât medicală dar este unică în Estul Europei prin complexitatea şi dedicarea unei echipe", a precizat Narcis Copcă, potrivit comunicatului de presă. AGERPRES