17:27    |    08/05/2020

Arafat: După 15 mai, spitalele o să primească din ce în ce mai mulţi pacienţi care nu reprezintă urgenţă

 E-mail Print PDF 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că după data de 15 mai spitalele vor primi din ce în ce mai mulţi pacienţi "care nu reprezintă urgenţă".

"Normal că o să înceapă să primească din ce în ce mai mulţi pacienţi electivi, pacienţi care nu reprezintă urgenţă, acest lucru sigur se va întâmpla", a spus Arafat, vineri, cu prilejul unei conferinţe organizate de Primăria Sectorului 4 la şantierul de la noua Unitate de Primire a Urgenţelor din curtea Spitalului Bagdasar-Arseni.

Potrivit acestuia, este posibil ca în interiorul spitalelor capacitatea "să fie mai limitată".

"Cu certitudine spitalele o să preia mai mulţi bolnavi decât au preluat în timpul stării de urgenţă, dar este posibil ca în interiorul spitalelor capacitatea totuşi să fie mai limitată, pentru că vei avea distanţare şi în interiorul spitalelor, vei avea reguli de internare pentru cazurile cronice. Într-un salon în care erau patru pacienţi poate că acum nu mai poţi să pui decât doi pacienţi (...) Ministerul Sănătăţii lucrează pe aceste aspecte. Institutul Naţional de Sănătate Publică iarăşi analizează aceste aspecte, iar în fiecare spital epidemiologul spitalului trebuie să creeze circuitele şi regulile necesare spitalului să funcţioneze în siguranţă. Cert e că nu putem lăsa pacienţii fără tratament, deci spitalele trebuie să se adapteze pentru a trata pacienţii aşa cum îi tratau înainte, dar cu adaptarea condiţiilor din spital şi a circuitelor", a declarat Arafat.

În altă ordine de idei, el a precizat că, până la "începerea problemei COVID-19", cifra zilnică de pacienţi în unităţile de primiri urgenţe din ţară a fost între 12.000 şi 15.000 de cazuri şi că, în prezent, numărul este între 5.000 şi 6.000 de cazuri pe zi. El a adăugat că acest număr este posibil să crească din nou. AGERPRES