23:04    |    09/10/2017

Tudose: Nu voi lua un leu împrumut de la FMI

 E-mail Print PDF 
Premierul Mihai Tudose a declarat luni seară, la Antena 3, că nu va lua niciun împrumut de la FMI, întrebat fiind dacă Guvernul are în vedere o astfel de variantă.

"Sincer, în niciun caz, și le-am spus-o și lor, fiindcă la ce prognoze au făcut și la cum s-au purtat cu noi, iertați-mă, cred că ar trebui să fim într-o disperare la care să nici nu ne folosească dacă luăm banii de la ei. Nu voi lua un leu împrumut de la FMI", a afirmat Mihai Tudose, care a precizat că ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, efectuează o deplasare în SUA pentru o discuție cu organismele financiare internaționale, dar nu cu FMI.

Premierul a adăugat că se poate recurge la alte instrumente financiare dacă va fi nevoie, "eurobonduri, împrumut titluri de stat".

Fiind întrebat dacă are de reproșat FMI situația legată de tăierile de salarii din 2010, Tudose a răspuns: "Păi, au ieșit senini și au spus 'noi am cam greșit un pic'".

"Au stricat viața unei țări și a oamenilor într-un mod dezastruos. Și acum au greșit o prognoză, au greșit-o pe a doua, eu mi-am făcut datoria să-i chem și să le spun că s-ar putea să nu mai vorbim deloc cu ei, nici măcar așa, în vizită de curtoazie, când se schimbă garnitura la ei, dacă o greșesc, în continuare, și pe a treia (prognoză — n.r.). Au devenit un pic mai prudenți. Eu nu vorbesc de Fondul Monetar Internațional ca structură, dar, nu știu, oamenii pe care-i trimit pe aici, nu știu care e baza de selecție, că nu prea le iese. (...) Eu am avut o discuție cu ei, doar atâta: mai greșiți o dată și voi reacționa violent, fiindcă înțeleg că este, de fapt, un atac al vostru asupra țării, cu ratingul de țară", a declarat Tudose.

AGERPRES