11:03    |    29/05/2020

Măsuri de relaxare anunţate de autorităţi începând cu 1 iunie 2020

 E-mail Print PDF 
România se află, începând cu 1 iunie 2020, la jumătatea perioadei stării de alertă, instituite în ţara noastră începând cu data de 15 mai 2020, în contextul pandemiei de COVID-19. Odată cu trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, au declarat, în mai multe rânduri, că măsurile de relaxare vor fi aplicate gradual, din două în două săptămâni, în funcţie de evoluţia epidemiologică.

În perioada 15 mai-29 mai 2020, autorităţile au făcut mai multe anunţuri şi declaraţii cu privire la măsurile aplicate odată cu "valul al doilea de relaxare", începând cu 1 iunie. Cel mai adesea, au fost aduse în discuţie deschiderea teraselor şi posibilitatea desfăşurării spectacolelor în aer liber.

La 28 mai, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat Hotărârea nr. 26 prin care se prevăd măsurile de relaxare aplicabile începând cu data de 1 iunie. În aceeaşi zi, Guvernul a aprobat modificarea Anexei 3 a Hotărârii de Guvern nr. 394/2020 privind starea de alertă, pentru a permite, începând cu 1 iunie, relaxarea în mai multe domenii de activitate, conform măsurilor adoptate prin Hotărârea CNSU.

Astfel, printre măsurile de relaxare prevăzute de Hotărârea nr. 26 şi aplicabile începând cu 1 iunie se numără: desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori; desfăşurarea spectacolelor şi concertelor în aer liber; ridicarea restricţiilor privind circulaţia persoanelor în afara localităţii; reluarea transportului feroviar şi rutier internaţional; deschiderea teraselor în aer liber; permiterea accesului pe plajă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară etc.

În privinţa restricţiilor, rămân închise mall-urile, şcolile, grădiniţele, spaţiile de joacă. În continuare, zborurile din anumite ţări UE şi non-UE către România şi invers rămân suspendate. Jocurile de noroc, activităţile de fitness, activităţile în piscine, activităţile de tratament balnear rămân în continuare interzise.
 
Obligativitatea purtării măştilor de protecţie în spaţii închise rămâne, de asemenea, în vigoare.

Măsuri de relaxare începând cu 1 iunie, prevăzute de Hotărârea nr. 26 din 28 mai 2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

În Hotărârea din 28 mai se arată că noile măsuri de relaxare se iau pe fondul unei evoluţii epidemiologice favorabile, respectiv a înregistrării unui număr relativ constant de cazuri noi, dar şi în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio-ecnomice pentru relansarea graduală a economiei naţionale.

Astfel, potrivit Hotărârii nr. 26, începând cu data de 1 iunie se permit:
* organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
* organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
* desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise, cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi.
* organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanţă de minimum 2 metri, unul faţă de celălalt, purtarea măştii de protecţie şi respectarea măsurilor de protecţie.
* prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.
* accesul persoanelor pe plaje, doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.

În ceea ce priveşte transportul feroviar şi rutier internaţional, Hotărârea CNSU prevede:

* reluarea transportului feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România.
* reluarea transportului rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România.

Cu privire la circulaţia persoanelor, se ridică restricţiile/interdicţiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.

Măsuri de restricţie menţinute după 1 iunie 2020, prevăzute de HG 394/2020 şi Legea 55/2020

Celelalte măsuri de restricţie, prevăzute de HG 394/2020 şi Legea 55/2020, care nu au făcut obiectul relaxării, se menţin şi după data de 1 iunie 2020.

Astfel, se menţine obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă (art. 1 din Anexa nr. 2 a HG 394/2020).

Se menţine măsura carantinării/izolării la locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate. Mai multe categorii de persoane sunt exceptate de la carantinare/izolare: conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea mai mare de 2,4 tone, membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, piloţii de aeronave şi personalul navigant etc (art. 2 din Anexa nr. 2 a HG 394/2020).

Se menţine interdicţia privind evenimentele private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială (art. 6 din Anexa nr. 3 a HG 394/2020).

De asemenea, se menţine suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România (art. 37 din Legea nr. 55/2020 şi art. 4, alin. 1 din Anexa nr. 3 a HG 394/2020).

Suspendarea activităţilor de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici (mall-uri) rămâne o măsură de restricţie şi după 1 iunie (art. 7, alin. 1 din Anexa nr. 3 a HG 394/2020).

Se menţine obligaţia instituţiilor şi a operatorilor economici de a asigura, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, a triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor. (art. 9, alin. 3 din Anexa nr. 3 a HG 394/2020).

Rămâne suspendată activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţii închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activităţi de fitness, activităţi în piscine, activităţi de tratament balnear, locuri de joacă şi săli de jocuri (art. 9, alin. 1 din Anexa 3, HG 394/2020).

Cu excepţia pregătirii pentru examenele elevilor din clasele terminale, rămâne în vigoare şi măsura suspendării temporare a cursurilor/activităţilor din unităţile de nivel antepreşcolar şi din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ până la finalul anului şcolar/universitar (art. 10, alin. 1 din Anexa 3, HG 394/2020). AGERPRES