Paris
London
New York
Thursday, 24 October, 2019
Last Update 21:57
09:09    |    08/07/2019

IGSU: Peste 100 de arbori doborâţi şi 36 de acoperişuri distruse, în urma vântului puternic

Peste 100 de arbori au fost doborâţi de vânt, 36 de acoperişuri au fost afectate şi opt stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil, autoturisme sau imobile în urma vântului care a suflat cu putere în ultimele 24 de ore, a anunţat, luni, IGSU.

În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative în 26 localităţi din 12 judeţe şi în Bucureşti.

În urma manifestării fenomenelor severe, patru persoane din Mehedinţi au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, în stare stabilă, de către echipajele Serviciului de ambulanţă.

În localitatea Şimian, două persoane au suferit mai multe traumatisme după ce un panou a căzut peste autoturismul în care se aflau, iar o altă persoană a suferit leziuni în urmă căderii unui foişor din lemn. Şi în Drobeta Turnu Severin o persoană a avut nevoie de ajutor în urma dislocării de către vânt a unui panou publicitar.

Potrivit IGSU, în prezent nu mai sunt în derulare intervenţii în urma fenomenelor meteorologice periculoase.

Având în vedere că toată ţara se află sub cod galben de instabilitate atmosferică, peste 4.800 pompieri rămân mobilizaţi pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situaţii de urgenţă.

IGSU aminteşte că, în ultimele 24 de ore, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis patru avertizări cod roşu şi nouă avertizări cod portocaliu pentru fenomene meteo periculoase, de tip now casting, care anunţau intensificări ale vântului ce vor ajunge şi la viteza de 120 km/h. Au fost transmise şi 12 alerte pentru populaţie prin sistemul Ro-Alert. AGERPRES
 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready