Paris
London
New York
Tuesday, 16 April, 2024
Last Update 20:20
22:08    |    29/04/2018

Carmen Dan: Traficul şi consumul de droguri reprezintă un risc în toată zona litoralului românesc

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a anunţat sâmbătă, la Mamaia, că în această vară, în staţiunile de pe litoral vor fi făcute teste antidrog, ea precizând că angajaţii MAI vor acţiona atât preventiv, cât şi în intervenţii directe de combatere a consumului şi traficului de droguri.

"Discutam mai devreme, atât la Prefectură, unde am avut o întâlnire cu structurile, cât şi în sediul Poliţiei Mamaia, că este într-adevăr un risc a cărui evaluare începe să îngrijoreze, motiv pentru care în perioada următoare vom fi mult mai atenţi şi mult mai motivaţi să acţionăm atât pe latura preventivă, pentru că până la urmă asta trebuie să fie reacţia pe care trebuie să o aibă angajaţii Ministerului de Interne în abordarea proactivă a problematicii, dar şi pe segmentul de intervenţie. Este o zonă în care într-adevăr traficul şi consumul de droguri reprezintă un risc şi aici mă refer la toată zona afectată litoralului românesc, vom fi foarte atenţi. Vreau să înţeleagă cetăţenii că suntem determinaţi să acţionăm" - a spus Carmen Dan.

Întrebată de jurnalişti dacă în acest sezon estival vor fi făcute teste antidrog pe litoral, ministrul Afacerilor Interne a răspuns: "Vor exista, bineînţeles"! AGERPRES

 
Banner
 
Banner
 
Confesiuni Jurnalistice
cu George Grigoriu
Banner
 
 
 
 
ipv6 ready