Lara Fabian revine în România în primăvara acestui an, la Cluj şi Bucureşti, unde va susţine la finalul lunii martie două concerte.
Potrivit site-ului eventim.ro, concertele fac parte din turneul mondial de promovare a albumului ''Camouflage''.
"Lara Fabian, mult îndrăgita artistă de către publicul român, revine pe scenele din Bucuresti şi Cluj pentru a-şi delecta fanii cu melodii de pe noul sau album - Camouflage, cât şi hit-urile ei celebre, precum 'Je T'aime' şi 'Je suis Malade'", susţin organizatorii.
Potrivit acestora, pentru noul album artista a ales să urmeze un ''vibe mai tânăr şi foarte proaspăt''.
De asemenea, site-ul anunţă că cei care vor achiziţiona un bilet la concertul artistei vor primi gratuit noul album al acesteia - ''Camouflage''.
Primul concert va avea loc în 29 martie la Cluj, la Sala Polivalentă, iar cel din Bucureşti este programat pentru 31 martie, la Sala Palatului. Ambele evenimente muzicale încep la ora 20.00.