Ediția Jubiliară a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care a marcat împlinirea a 20 de ani de la prima ediția a festivalului, 's-a încheiat în apoteoză', a afirmat luni soprana Mariana Nicolesco, inițiatoarea evenimentului.
'Trei serate senzaționale au încheiat în apoteoză Ediția Jubiliară 2015 a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, așezată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub Înaltul Patronaj UNESCO', a subliniat soprana Mariana Nicolesco.
Peste zece mii de spectatori au fost prezenți pe Esplanada Dunării pentru a asista la concertul extraordinar cu titlul 'Două decenii în lumea capodoperelor', oferit de laureați ai Concursului Internațional de Canto ?Hariclea Darclee', Corul Filarmonicii ?George Enescu' — dirijor Iossif Ion Prunner, împreună cu Orchestra Festivalului Darclee — dirijor Marco Balderi.
Publicul a aplaudat minute în șir pagini celebre de Mozart, Donizetti, Rossini, Gounod, Bizet, Weber, Delibes, Puccini, Verdi, Ceaikovski, precum și Hora staccato de Grigoraș Dinicu.
'Specificul acestui act de cultură, așa cum îl săvârșim aici — spunea Mariana Nicolesco — e concentrarea asupra esenței manifestării muzicale: vocea, cântul, cu un minim de mișcare scenică definind caractere, acțiuni, și sugerând complexitatea creației; și asta fără decoruri, fără costume, fără lumini'.
Reprezentația cu opera ?L'Elisir d'amore de Gaetano Donizetti' a avut 15 minute de aplauze și ovații, Concertul Extraordinar de pe Esplanada Dunării intitulat ?Două decenii în lumea capodoperelor' a încântat peste zece mii de spectatori, iar 30 de tinere talente au fost premiate la Gala Laureaților.
"Mesajele președintelui țării și al directorului general UNESCO adresate Marianei Nicolesco subliniază importanța excepțională a manifestărilor închinate legendarei soprane Hariclea Darclée, marele cotidian milanez Corriere della Sera, într-un splendid articol intitulat Prima Tosca, considerând Concursul Darclée drept 'unul dintre cele mai importante din lume'", potrivit unei note de presă remisă de Fundația Darclée.
În etapa finală a Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care s-a desfășurat la Brăila în perioada 28 iulie-9 august, au rămas 54 de concurenți din cei 184 înscriși.
Duminică, 9 august, în teatrul în care Hariclea Darclée debuta la 1881, a avut loc loc ceremonia decernării premiilor și Concertul de Gală al Laureaților, acompaniați de Orchestra Festivalului, din nou sub bagheta maestrului Marco Balderi.
'Știind pasiunea fiecărui tânăr a cărui viață e dedicată muzicii, neliniștile, căutările, aspirațiile acestora, am fost dintotdeauna adepta premierii cât mai multor noi talente. Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul. Laureat sau nu, fiecare participant la evenimentele Darclée este învingător în măsura în care s-a depășit pe sine', a spus Mariana Nicolesco.
Reprezentând Spania, Coreea de Sud, Armenia, Turcia, Polonia, China și România, 14 soprane, 4 mezzosoprane, 4 tenori, 4 baritoni, 3 bași și un contratenor s-au întrecut pe sine la Gala Laureaților, duminică seara.
Marele Premiu Darclée a fost câștigat de tenorii români Ioan Hotea și Adrian Dumitru, care confirmă astfel marile lor succese recente: primul a câștigat nu demult la Londra Concursul Operalia, cel de al doilea și-a adjudecat în toamna trecută laurii Concursului Internațional de Canto al Chinei.
Premiul I a fost obținut de soprana Ekaterina Morozova din Rusia, de soprana Silvia Micu din România și de tenorul Pavel Kolgatin din Rusia.
Premiul al II-lea le-a revenit contratenorului Victor Jimenez Diaz din Spania, mezzosopranei Florentina Soare din România și mezzosopranei Anna Marshania din Abhazia (Georgia).
Premiul al III-lea le-a fost atribuit sopranelor Irina Baianț din România, Martyna Cymerman din Polonia și Alida Barbu.
Premiul de Excelență le-a fost atribuit baritonului Alexandru Chiriac, sopranei Marcelina Beucher din Polonia, tenorului Sung Hyun Kim din Coreea de Sud, mezzosopranei Sorana Negrea-Stoica, baritonului Jang-Won Lee din Coreea de Sud.
Premiul Special al Juriului a fost câștigat de baritonului Wenbo Su din China, sopranelor Apollonia Egyed din România, Alexandra Tărniceru, Armine Vardanyan din Armenia și mezzosopranei Yuan Lu din China.
Premiul Fundației Darclée le-a fost oferit basului Iustinian Zetea, sopranei Galina Averina din Rusia, baritonului Krzysztof Caban din Polonia, sopranei Ramona Păun, sopranei Ayșe Özkan-Winell din Turcia.
Premiul celui mai bun tânăr interpret le-a fost conferit basului Andrei-Paul Nicoară, sopranei Zhouni Pan din China, basului Ion Stancu și sopranei Aida Pavăl.
Din 1995 și până în prezent, la Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila și la Cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, manifestări care se bucură de Înaltul Patronaj al Președintelui României și mai nou de Înaltul Patronaj UNESCO, au participat 2.500 de tinere talente din 50 de țări și de pe cinci continente.
Pe 20 iunie anul acesta s-au împlinit 155 de ani de la nașterea la Brăila a celebrei soprane Hariclea Darclée. A trăit într-o perioadă de înflorire a teatrului liric din pragul secolului al XX—lea și a colaborat cu cei mai mari compozitori și cântăreți ai vremurilor, precum Giuseppe Verdi, Saint-Saens, G. Puccini, A. Toscanini, R. Leoncavallo, Ch. Gounod, Enrico Caruso. Repertoriul său a cuprins peste 60 de titluri de opere ale unor celebri compozitori, iar numele său a rămas legat de premiere mondiale sau opere curente ale majorității teatrelor lumii: "Romeo și Julieta", "Tosca", "Norma", Traviata", "Carmen", "Aida", "Wilhelm Tell", "Don Giovanni", "Manon", "Cidul", "Othello", "Tannhauser", "Tristan și Isolda", "Boema", "Trubadurul", "Enoch Arden".