Baletul "Giselle", în coregrafia lui Johan Kobborg și Ethan Stiefel, va fi prezentat în premieră joi pe scena Operei Naționale București, informează un comunicat al instituției.
"Giselle" prezintă în pași de dans o intrigă simplă, dar suficientă pentru a declanșa un spectru larg de emoții: un flirt duce la iubire, speranță, tristețe, disperare.
Baletul-basm a fost creat de Jean Coralli și Jules Perrot în anul 1841 și adaptat, mai târziu, de Marius Petipa.
A fost repus în scenă în anul 2012 de doi dintre cei mai cunoscuți dansatori și coregrafi contemporani, Ethan Stiefel și Johan Kobborg, pentru Baletul Regal din Noua Zeelandă și s-a bucurat de un mare succes.
Cei doi coregrafi au adus și adaptat această producție pentru Opera Națională București, cu o nouă distribuție, mai mare decât cea inițială și cu anumite influențe românești, prezente în costumele create de Natalia Stewart și decorurile lui Howard Jones.
Subiectul acestei montări este plasat în secolul al XIX-lea, mai aproape de perioada în care a fost creat baletul, iar coregrafia a fost adaptată după versiunea lui Marius Petipa, dar cu mai multă mișcare, pasiune și acțiune.
"Am vrut să aducem povestea mai aproape de noi, atât cât era posibil din punctul de vedere estetic pentru un spectacol care trebuie să fie mare, bogat, dar în același timp contemporan, cu linii clare, curate. Nu am dorit să-l reproducem greoi, cu aspect învechit, prăfuit. Am căutat să-i dăm un aer proaspăt din toate punctele de vedere, și în ceea ce privește decorurile și costumele", spune coregraful Ethan Stiefel, citat în comunicat.
"Cred că povestea baletului 'Giselle' este pur și simplu fascinantă. Ea atinge două aspecte ale vieții și dragostei. Realismul și acel realism pe care ni-l creăm prin imaginație și pe care îl credem adevărat. Sunt fascinat de motivele pentru care oamenii acționează într-un fel sau altul, care este gândul din spatele fiecărei acțiuni și, adesea, găsesc aceste lucruri mai interesante chiar decât reacțiile lor. Câteodată ne dăm seama prea târziu de ceea ce avem iar Albrecht este în această situație", spune și coregraful Johan Kobborg.
Rolurile principale sunt interpretate la premieră de Bianca Fota, Dawid Trzensimiech, Barnaby Bishop și Marina Minoiu.